acum serios

eu cred ca fiecarui om ii este dat, macar o data in viata, sa traiasca iubirea cu adevarat. bine... nu stiu daca chiar fiecarei persoane, dar tot cred ca procentul celor norocosi e considerabil mai mare decat al celorlalti. si nu stiu sigur daca iubirea aia mare se intampla o singura data in viata sau nu, inca nu m-am lamurit sau hotarat asupra acestui aspect. important e ca nu conteaza daca ai parte de ea un singur an din cei... sa zicem 74 pe care ii vei trai, sau ai sansa sa te bucuri de ea timp indelungat. si un singur an daca e, si tot e cel mai frumos lucru ce ti s-ar putea intampla in toti cei 74! nici macar nu trebuie sa ai pretentia sa te bucuri de ea pe termen nelimitat. un an e suficient pentru a-ti ajunge o viata!
iubirea aia care simti ca mai are putin si tasneste din tine daca apesi mai tare pe un obraz, ca iese putin prin varful fiecarui fir de par, iubirea care iti face un gol in stomac, atunci cand crezi ca poti sta o vesnicie uitandu-te la cel de langa tine cum doarme, atunci cand simti ca poti face toate nebuniile din lume, atunci cand zambesti idiot in fata calculatorului, atunci cand suni fara motiv, doar asa... sa vezi ce face, chiar daca tu nu esti genul care face din astea deloc, atunci cand totul in jur se misca in reluare cand tu esti pe fast forward.
nu vreau eu acum sa stau sa explic lucruri stiute de toti in teorie... ideea mea era de fapt alta. si anume, ca atunci cand ai asa ceva ar trebui sa faci tot ce poti sa profiti de sansa data. sa nu fugi de ea, orice ar fi, in orice situatie ai fi, oricat ar trebui sa schimbi in viata ta frumos asezata, oricat ai de infruntat.
se accepta ca la un moment dat poti fi imatur? se accepta ca, asa cum am mai zis, oamenii pot creste diferit si ca urmare pot avea viziuni divergente? se accepta ca cineva poate sa iti promita cerul si luna si stelele pentru ca dupa aia sa se transforme si sa gasesti acolo un om care nu are legatura cu ce-ti doresti tu? se accepta ca daca, in paralel, apare si persoana care se muleaza perfect pe ce iti doresti tu si care provoaca golul in stomac, prinzi curaj sa te desprinzi? atunci se accepta si divortul. da, da, chestia aia de care se sperie lumea si o ia la fuga chiar daca nu ii implica cu nimic, chestia aia care ii face sa te blameze, chiar daca nu ti-o spun in fata, chestia aia care te denigreaza in ochii lor. da, eu accept ideea. si cred ca un om care stie sa-si respecte o promisiune o va face cu sau fara un act care sa certifice asta. si mai cred ca decat sa adopti strategia umila si sa te complaci in ceva in care nu te mai regasesti, mult mai de admirat e sa ai curajul sa recunosti si sa faci ceva in privinta asta.
pe mine m-a uimit o femeie de 70 de ani care a stiut sa treaca peste tot felul de bariere sociale si care a stiut sa zica “sa faca ce e mai bine pentru EA si sa nu se gandeasca la ce o sa zica lumea sau familia”. o fi stiind ea ceva la atatia ani trecuti prin viata.