I don't want realism. I want magic. Yes, MAGIC!

in oglinda

- Hei, tu!

- Hei!

- Ma bucur ca te-ai trezit! Ai dormit cam mult, nu crezi?...

Ba da, cred. Si imi pare bine ca pot in sfarsit sa ma impac cu mine!

Hmmm... ma simt ca si cum ma trezesc dupa un somn luuuuung... prea lung. Ochii mi se deschid usor si genele nu vor sa se dezlipeasca de tot. Ma gadila o lumina placuta si un zambet aproape nevazut imi sta pe buze. Aproape nevazut, dar al naibii de puternic, ca un ceas desteptator. Imi intind tare tare bratele, picioarele... fiecare muschi se incordeaza si relaxarea care urmeaza ma cuprinde, cu totul.

E tare bine si imi place. Deschid bine ochii, si asa as vrea sa ramana. Imi imbrac haina noua si ma simt… acasa. Ma uit in oglinda si imi place haina mea. Si zambetul apare iar, dar numai eu stiu cata forta are! Sau asta razbeste si in afara?

Da, mi-a luat ceva vreme. Dar e ok. Nu ma grabeam. Am trecut pragul. M-am trecut pragul. Si mi-e bine. Suntem acasa, eu si cu mine. Sa fie… varsta? Niciodata n-am crezut in “varsta”! Poate e doar varsta la care trebuia sa ajung, fara cifre. Era pragul pe care mi-a luat ceva vreme sa-l pot pasi. E bine. Si cald. Si e senzual.  Si e joaca. Si e vis si imaginatie. Si e intuitie. Si simtire, multa! Si e iubire. Si inteligenta… J

Sper ca nu e o toana, sper sa dureze (Dumnezeu stie cate toane si stari se inghesuie zilnic in mine, si uneori alterneaza atat de repede!). Imi place J

imagini frumoase (asa se chema o carte,nu?)

cautam mai devreme niste poze pe net, si din intamplare am dat peste pensiunea Casa Mosului. nu stiu sa spun de ce anume, dar mi-a placut atat de tare imaginea per ansamblu, incat a trebuit sa o pun undeva sa o pot avea la dispozitie mereu, chiar si daca peste ceva timp o sa uit probabil de ea. sau poate nu.

fiecare are in minte anumite imagini pe care si le creeaza atunci cand se gandeste la ceva ce si-ar dori, chiar daca uneori nu le poate defini din lipsa de repere concrete. ei, pensiunea asta se apropie de o anumita imagine pe care o am eu in minte

e alba si curata. si are flori multe la ferestre. si curte mare, cu multa iarba. si mult lemn. si hamac. si semineu. si veranda. si ferestre mari. si barne de lemn. si un vechi hambar, cum am eu acasa la mama. si poteca din pietre. si nu zbiara a lux desi mi se pare atat de confortabila si de calda. si are dovleci prin curte si butoaie de lemn.
daca ar fi a mea ar fi ceva mai mica. dar am spus... seamana f tare, nu e imaginea intruchipata!

si seamana a o seara de vara . cu un soare care apune si cu un aer care nu e deloc fierbinte fiindca deja e septembrie, cu cerul plin de culori aurii, movulii si albastre, undeva departe, si aproape de mine iarba verde in care sa pot merge desculta, cu miros de tara, cu gutui in curte, cu lamaita (nu cred ca se face in septembrie, dar cum visez, pot schimba regulile daca vreau), cu o paturica pusa pe picioarele tolanite in leaganul de pe veranda. cu miros de fum si zgomot de talanga. cu miros de munte. cu licurici cand vine seara si stele 'jdemiliarde pe cerul senin de tot.

si seamana cu niste seri de iarna pline de zapada, cu focul aprins, cu o cana de vin fiert in mana, cu unu doi prieteni langa mine, cu mai multi copii epuizati care dorm in camerele de sus, cu miros de scortisoara si caldura, cu geamuri aburite si strat de zapada la geam, cu botosi lucrati din lana, in dungi colorate, cu un urs de plus aruncat pe jos, cu lumina inceata, cu parul zburlit, cu maini calde si buze grele, cu suras molcom si fericit.



eu stiu ca mult e sunt asa de clisee mari de tot, dar imaginea din capul meu e a mea, nu-si cere scuze, nu vrea sa fie originala, vrea doar sa-mi fie bine bine.


[nu stiu de ce, in ultima vreme am boala sa pun o gramada de poze langa text. nu ma refer la blog... era doar o constatare mai generala :)]

cele mai bune fotografii 2011

RAFAEL MARCHANTE, Portugal

“Reuters photographers in Portugal use an expression when we go out to take pictures of the economic crisis: "trekking and fishing" as they are often long days spent walking with our eyes wide open. The crisis in Portugal is difficult to photograph because there is nothing special happening on the streets. It is a crisis behind closed doors that for the time being the Portuguese live in intimacy. Our work must be subtle. We must always be attentive to looks, gestures or actions which allow us to guess the situation of the protagonists in our pictures. This photo was taken during a day of "trekking and fishing" in the neighborhood of Alfama. I was searching for a photo when I saw a woman talking to another leaning out of the window. In the middle of the conversation the woman in the street raised her arm. That was the picture of crisis.”

asta e doar una din cele mai bune fotografii ale anului 2011

necunoscutii te mai surprind si in mod placut

de curand, eu si o prietena care intamplator sta pe aceeasi strada, am dat comanda de niste produse personalizate care urmau sa fie livrate la domiciliu (am presupus eu gresit ca prin curier). in formularul de comanda ma intrebau daca am niste ore preferate intre care sa se faca livrarea, asa ca am precizat ca as prefera intre 10 si 12.30.

azi, la 12.35, imi suna telefonul. un nene precipitat imi spune ca are comanda si ma intreaba daca mai poate veni, ca in formular scria pana la 12.30, si ca isi cere scuze ca a intarziat, dar e in intersectia mare si e aglomerat, ca ajunge in 5 minute si ca, din nou, isi cere scuze. repet: era 12.35...

ii dau eu indicatii si ajunge omul. in mai putin de 5 minute. imi da produsele, ii dau banii. bineinteles, nu are rest. nu-i nimic, zice. cobor eu imediat si schimb. vine, mai imi povesteste una alta, foarte serios tot timpul. eu nu ma puteam abtine sa nu zambesc. era sasait si cu imaginea aia foarte serioasa era asa un contrast... haios :) imi dau seama intre timp ca era chiar de la firma si nici vorba de curier cum credeam eu. in fine, termina si imi zice ca trebuie sa plece, ca are multe comenzi si chiar acum se mai duce undeva pe iancului.
- nu cumva la x? zic eu. ca e prietena mea si intreb pt ca e plecata din bucuresti saptamana asta. sa nu va duceti pana acolo degeaba.
- nu stiu numele, ma duc la masina si vad. si n-am nici numarul doamnei de telefon.
- pai duceti-va, vedeti daca e asa, si daca am dreptate ma sunati sa va dau eu numarul si stabiliti direct cu ea cum faceti.

suna.
- asa e. doamna x.
- pai notati atunci numarul.

suna iar.
- am vorbit, si e plecata toata saptamana
- pai nu v-am zis?
- nu le pot lasa tot la dumneavoastra?
- ba ati putea, numai ca nu am bani in casa sa acopar si cealalta comanda. daca stiam ca veniti azi nu era problema.
- ......... stiti ce? eu le las oricum!
- ?!
- da, le las. si trec eu zilele astea sa imi dati banii pe ele. nu azi ca nu mai am timp. zilele astea. va sun si stabilim ziua si ora la care sa vin. nu cred sa fie problema ca nu recuperez banii, nu?

specific ca suma nu e chiar mica si eu pe omul asta nu l-am mai vazut in viata mea! dar m-a surprins placut de la primul telefon. si mi-a placut ca mai stie sa aiba incredere in oameni. da, sigur, stie unde stau. dar la o adica cine m-ar forta sa deschid usa? e pacat ca in ziua de azi se considera ca omul si-a asumat un risc. sau poate stie sa citeasca oamenii.

oricum, m-a surprins. placut. si asta se intampla rar din partea unui necunoscut.

a foggy day... in my own tow...

had me low, had me down...?
nu chiar

cand am iesit azi din scara erau ataaaaat de multe frunze pe jos incat, vazute in ceata de pe inserat, am avut senzatia pentru o secunda ca a nins si eu n-am stiut :))


imi place tare tare ceata asta; aproape ca are un miros al ei. si imi place mult cum se vad felinarele nedefinite, ca niste licurici mari si grasi. imi da atata pace o seara din asta in care parcurile par din alta lume incat acum, cand e liniste liniste, toata lumea doarme, becul e stins si sta aprins doar becusorul cel mic, eu pot sa inchid ochii si sa fiu intr-o poveste, pe care o iau cu mine asa, cu ochii inchisi, si o duc pe perna, si o las sa ma pluteasca undeva departe...

speechless... almost

cat de bine itentionat sa fii incat sa te apuci sa schimbi tevile de caldura ale blocului cand afara oamenii (unii) umbla imbracati cu geci groase de iarna? si cat de gospodar sa fii ca atunci cand termini (dupa minim 3 saptamani) sa vrei sa le schimbi si pe alea de apa calda??????????????
ma simt brusc ca in epoca comunista. trebuie sa verific daca mai am curent la ora asta sau deja s-a dat stingerea.

vreau o patura mare mare si moale moale din care sa nu mi se vada decat ochii si sa ma simt ca intr-un iglu

hai ca merge si ca la 30

eu nu stiu altii de ce se sperie, ca eu una ma simt foarte, foarte bine la 30. dar chiar bine! am zis bine? :) atunci bine.
nu stiu ce se intampla, cum de lucrurile se aseaza atat de frumos... ca nu stiu cum sa multumesc mai repede si mai sincer cui trebuie pentru tot ce mi-a dat.
si chiar daca nu am o angoasa legat de 30, am simtit totusi nevoia sa punctez cumva momentul. asa ca daca la 20 tocmai se lansase melodia aia de la voltaj, ca la 20 de ani, de parca aia imi cantau mie special, uite ca la 30, mi-a scris mie balzac o carte... femeia la 30 de ani. azi am comandat-o. cadoul meu pentru mine. culmea - e aparuta la editura cartea romaneasca chiar in 1981. adica acum 30 de ani. sa fi fost intr-o zi de 21 octombrie? :))
nu are de fapt nici o importanta, dar mi s-au parut niste coincidente interesant si haios de remarcat. :)

si nu era decat ora 11.00...