am zis ca e fetita?
:)
zic acum
si arata deja exact ca un bebelus. toata. are buzite si locul pt sprancene si ochisorii si nasul... deja sunt toate ale ei. specifice. numai ale ei. si sunt f f clar conturate! eu am ramas un pic socata cand am vazut pe monitorul ala. si are degetele de la picioare si talpice mici si sta cu mana la gura. cineva zice... "isi roade unghiile, ca tine" :)
eu acum trebuie sa recunosc... eram sigura (macar in proportie de 99%) ca e baiat. dar...surpriza! oricum totul capata o alta dimensiune odata ce vezi omuletul mic, care chiar arata a omulet. acum m-am imprietenit cu ea si nu mai pot de dragul ei :) si e ceva cand stii si tu (in sfarsit!) cui i te adresezi.
o sa fie berbeaca (ar trebui sa vina pe 6 aprilie) si pun pariu ca o sa-mi dea mari batai de cap. pt ca e f naravasa de pe acum. adica... au trecut 6 luni pana sa stim si noi daca e fata sau baiat. iar cand in final ne-a aratat, a luat, in schimb, o pozitie f nasoala pt masuratorile care trebuiau facute la eco de s-a chinuit doctorul ala o gramada sa masoare tot ce trebuie. plus ca eu deja amortisem toata, stateam intr-o pozitie in care nu puteam decat sa misc un pic din mana dreapta, si, in plus, cred ca daca nu ma ridicam de pe masa aia cand m-am ridicat, faceam pipi pe mine intr-un final. e cu fundul in sus si sare ca o caprita mereu :) ceea ce iar a ingreunat munca doctorului. cred ca a zis... vreti sa stiti sexul? bineeee. dar sa nu credeti ca pt asta scapati usor!
si zic eu ca e frumusica :) asa cheala cum e deocamdata, seamana cu un pui de broasca testoasa. :))
ah, si inca ceva. cred ca nu mai imi place Ema. parca imi place mai mult Daria.
miercuri, 23 decembrie 2009
joi, 17 decembrie 2009
bradut, vin sa te iau!
azi ma duc sa iau bradul.
nu il impodobesc chiar de azi, dar acum am eu timp sa ma duc.
de abia astept! :)
am un intreg ritual special pt asta. :) se ia bradul si se asteapta seara. se pune muzichie frumoasa. se fierbe vinul si se pun mirodeniile sau ceaiul ala care miroase a Craciun. se ia suportul, se curata si se face frumos (am unul din lemn si poate il pictez anul asta). se scot cutiile cu globulete si figurine si funde si margele si panglici. se scot beculetele. si se incepe treabaaaa :) si daca de obicei eu faceam totul de la cap la coada, cred ca anul asta o sa am nevoie de ajutor. nu de alta, dar nu as vrea sa iau tot bradul in brate si sa picam amandoi :)) si pun pe dedesubt portocale si ciocolatele si o sa pun si un cadou. macar. :)nsi cand e gata bradul, se ia restul casei la maruntit. beculetele pe la geam. beteala aia groasa cu verde si alb aruncata pe ici colo. mosul cu lacas pt lumanarica aprins in coltul lui, si tot asa.
eu stiu ca sunt multi oameni care zic... ei ce sa spun... ce atata agitatie? ce ne gaseste pe toti bunatatea acum?
ei si ce daca? eu sunt innebunita dupa perioada asta! am atatea amintiri si atatea mirosuri frumoase in nari si atata drag cand ma gandesc la sarbatori, ca nimic nu imi poate schimba starea si placerea!
poate anul asta incerc si fac si primul meu cozonac :))) cine stie? si daca iese caramida il faramitez si-l dau la peste :)) dar nu m-am hotarat inca. ma mai gandesc.
nu il impodobesc chiar de azi, dar acum am eu timp sa ma duc.
de abia astept! :)
am un intreg ritual special pt asta. :) se ia bradul si se asteapta seara. se pune muzichie frumoasa. se fierbe vinul si se pun mirodeniile sau ceaiul ala care miroase a Craciun. se ia suportul, se curata si se face frumos (am unul din lemn si poate il pictez anul asta). se scot cutiile cu globulete si figurine si funde si margele si panglici. se scot beculetele. si se incepe treabaaaa :) si daca de obicei eu faceam totul de la cap la coada, cred ca anul asta o sa am nevoie de ajutor. nu de alta, dar nu as vrea sa iau tot bradul in brate si sa picam amandoi :)) si pun pe dedesubt portocale si ciocolatele si o sa pun si un cadou. macar. :)nsi cand e gata bradul, se ia restul casei la maruntit. beculetele pe la geam. beteala aia groasa cu verde si alb aruncata pe ici colo. mosul cu lacas pt lumanarica aprins in coltul lui, si tot asa.
eu stiu ca sunt multi oameni care zic... ei ce sa spun... ce atata agitatie? ce ne gaseste pe toti bunatatea acum?
ei si ce daca? eu sunt innebunita dupa perioada asta! am atatea amintiri si atatea mirosuri frumoase in nari si atata drag cand ma gandesc la sarbatori, ca nimic nu imi poate schimba starea si placerea!
poate anul asta incerc si fac si primul meu cozonac :))) cine stie? si daca iese caramida il faramitez si-l dau la peste :)) dar nu m-am hotarat inca. ma mai gandesc.
old mcdonald
eu cred ca m-am tampit si tb sa imi revin :)
stiti ce am facut eu ieri si azi printre picaturi? am plivit pamantul, am sadit seminte de capsuni si fasole verde, am primit o vacuta... adica farmville. niste oite mai imi trebuie si ma transform in Bo Peep sau in old McDonald:)). vai de capul meu! si cand te gandesti cati oameni joaca! si culmea... tocmai ei privesc ca peiorativ termenul de taran! ei care sunt innebuniti sa faca pe fermierii :))
stiti ce am facut eu ieri si azi printre picaturi? am plivit pamantul, am sadit seminte de capsuni si fasole verde, am primit o vacuta... adica farmville. niste oite mai imi trebuie si ma transform in Bo Peep sau in old McDonald:)). vai de capul meu! si cand te gandesti cati oameni joaca! si culmea... tocmai ei privesc ca peiorativ termenul de taran! ei care sunt innebuniti sa faca pe fermierii :))
miercuri, 16 decembrie 2009
hotarat
si ce daca e mocirla pe sosea? si ce daca aluneca masina? si ce daca am facut aseara aproape 4 ore pana acasa? si ce daca e frig? si ce daca tb sa ies mai repede din casa si racai de zor la geamurile inghetate?
MIE IMI PARE BINE CA A NINS!
si gata!
imi plac acoperisurile albe pe care le vad pe geam. imi place cum scartaie sub picioare. imi place aerul curat care miroase a zapada. imi place cerul cu o tenta de rozaliu chiar si cand e noapte. imi place ca desi e lumina stinsa seara in camera e luminos.
MIE IMI PARE BINE CA A NINS!
si gata!
imi plac acoperisurile albe pe care le vad pe geam. imi place cum scartaie sub picioare. imi place aerul curat care miroase a zapada. imi place cerul cu o tenta de rozaliu chiar si cand e noapte. imi place ca desi e lumina stinsa seara in camera e luminos.
miercuri, 25 noiembrie 2009
yearbookyourself
uitam sa zic de site-ul asta: www.yearbookyourself.com (via Adi)
cam de asta am ras noi cu lacrimi intr-o seara :). vrei sa vezi cum ai fi aratat la terminarea liceului in 1956, '60, '70 si tot asa?... e uite ca ai acum ocazia sa vezi macar una din variantele posibile. iti uploadezi o poza si ai tot felul de "freze" presetate. si nu e vreo varianta din aia nasoala gen "vezi ce tunsoare ti se potriveste". nu! e chiar haios. nu o sa va arat ce ne-a iesit noua, dar uite doua exemple luate de pe net.
cam de asta am ras noi cu lacrimi intr-o seara :). vrei sa vezi cum ai fi aratat la terminarea liceului in 1956, '60, '70 si tot asa?... e uite ca ai acum ocazia sa vezi macar una din variantele posibile. iti uploadezi o poza si ai tot felul de "freze" presetate. si nu e vreo varianta din aia nasoala gen "vezi ce tunsoare ti se potriveste". nu! e chiar haios. nu o sa va arat ce ne-a iesit noua, dar uite doua exemple luate de pe net.
ciudat cateodata, decat
azi sunt mai mult eu. eu intr-un procent mai mare. si atunci imi e ciudat. imi e ciudat cand eu as sta aruncata pe o perna intr-o cafenea, sau intinsa acasa pe jos, ascultand numai muzica care imi place mie, dar in schimb sunt aici vorbind de deadline-uri de care mi se rupe in clipa asta. e un pic ciudat cand as vrea sa fumez un pachet de tigari daca am chef, dar ma limitez la patru (din care prima s-a dus deja). sau e un pic ciudat cand eu diseara as vrea sa ne strangem si sa fumam putin si sa radem. propabil ca o sa stam un pic cuminti, in schimb. e si mai ciudat cand azi am chef sa mananc de la Mc si sa beau 2 l de cola, dar in schimb am pe birou apa plata si o farfurie plina de fructe de "zici ca lucrezi la Carrefour la legume si fructe" :). cand astept sa vina zapada si sa ma dau cu sania. dar stai, nu iarna asta. cand ma simt ca la 20, dar nu ii am. cand si eu sunt copil, si asta destul de des. cand inca mai am spiritul ala de aventura.
dar asta e decat azi. decat* :))))
pot si eu sa mai refulez, corect?
*apropo ati citit decat o revista? dementiala! cam asa ar trebui sa se faca!
dar asta e decat azi. decat* :))))
pot si eu sa mai refulez, corect?
*apropo ati citit decat o revista? dementiala! cam asa ar trebui sa se faca!
vineri, 20 noiembrie 2009
da cand ninge?
asta as vrea sa stiu si eu. cand ninge? nu, serios. o estimare as vrea si eu, daca se poate.
si de ce soarele asta si caldura asta?
gata, m-am plictisit de toamna.
dimineata, cand ma trezesc si vad ceata aia, sau seara, cand e intuneric si se vede lumina laptoasa in jurul felinarelor, e perfect! imi place la nebunie! am senzatia ca iarna e aproape aici, la cateva zile de mine. dar nu. vine ziua si soarele asta care ma scoate din sarite azi! :)
nu pot sa explic cat de taaaaareeeee imi dorec zapada! multa multa multa! sa se acopere drumurile si trotoarele si sa facem tunele prin zapada. sa mergem ca niste cartite :) sa ne tavalim pe jos! sa facem bulgari si manusile sa aiba apa inghetata prinsa de zulufii de bumbac. si sa scartaie pe jos la fiecare pas. si noaptea sa fie mai luminoasa. si sa fie miros de frig. si sa imi inghete nasul si sa am obrajii rosii :) si sa ninga si sa ninga noapte si zi, pana cand pomii grasi de zapada sa isi plece crengutele.
nu pot sa explic cat de nasol e, inca de pe la inceputul lui noiembrie, tu sa scrii articole de iarna, de planuri de vacanta de iarna, de craciun si anul nou, sa cauti poze cu Mos Craciuni, cu zapada, cu vacante la ski, globuri si brazi si chestii din astea. la mine decembrie dureaza, practic, 2 luni. asa ca asteptarea e dubla. si normal ca pofta creste!
am fost ieri la deschiderea, daca se poate spune asa, festivalului brazilor de craciun organizat de salvati copiii. multa lume frumoasa si o energie foarte buna. designeri, oameni destepti si... copii. copii care trebuie sa beneficieze de pe urma licitatiei. ce mi-a ramas intiparit in minte?o pereche de ochi curati, inteligenti, blanzi si circumspecti oarecum. si un gest. doi copii asezati pe un cub, uitandu-se la filmuletul pe care il organizatorii il pregatisera pentru noi. unul mic si pirpiriu, altul mai mare ca varsta si cu o constructie de om inalt. si din nimic, micul isi pune mana pe spatele inaltului si il mangaie. dar asa, parinteste, cu o tandrete care te izbea. chiar m-a impresionat ce se intampla colo. ca sa nu mai zic ca filmuletul mi-a pus nodul in gat si tremuratul in barba, de nu stiam cum sa mai infig unghiile (alea pe care mi le rod singura), cat mai adanc in piele. :)
nu stiu daca asta se datoreaza "conditiei" mele [ :)))) ], dar nu cred. era imposibil sa nu iti atinga o coarda sensibila. si apropo... ei chiar au nevoie de voluntari pt diverse chestii.
apropo de "conditie" [ :)))) ]... desi nu imi place deloc, trebuie sa recunosc ca sunt anumite schimbari pe care nu le pot controla, desi le observ. macar acum le observ, ca pana acum le negam existenta cu desavarsire :). asta inseamna ca sunt schimbari din ciclul alora "de bagat sub pres", adica alea care nu imi plac :)
de exemplu... hipersensibilitate. cateodata. sa nu ma pictez totusi acum in isterica labila. :) nu, dar parca imi vine mai repede sa plang decat de obicei :). alta... uit. bai dar e incredibil! lucruri simple, de baza. cuvinte. sau daca acum pun pixul aici, peste 5 minute nu mai stiu ce-am facut cu el. imi spui ceva acum, dar daca nu e suficient de important, il uit. si tot asa. daca o sa vedeti un om pe strada cu haina de post-it-uri, eu sunt. parca vad o haina din aia impanata, de nu i se mai apropie nici manecile, galbena. :)) asta trebuie sa fac... sa ma inconjor de biletele. de exemplu, cand am inceput sa scriu paragraful, mi-au venit instant in minte 3 lucruri de care ma lovesc. am ajuns la al treilea... si tb sa fac pauza sa ma gandesc... ce vroiam sa zic? :)) asta e culmea! :)
ah , da!
am senzatia ca ma prostesc. e posibil sa se intample? sau e doar o parere (posibil urmare a faptului ca mai uit din cand in cand?). am senzatia ca mi se incetinesc reactiile. replicile alea care imi veneau "uiteasa!", acum trebuie stoarse. discutiile alea de care imi plac mie, in care ne mai contrazicem , mai plecam de la o idee si scoatem alta, ne adancim in teorii si chestii din astea... nu prea mai vin natural. nici macar un comentariu nu mai pot lasa fara sa mi se para ca tocmai am spus o ineptie. ce ma fac?
si de ce soarele asta si caldura asta?
gata, m-am plictisit de toamna.
dimineata, cand ma trezesc si vad ceata aia, sau seara, cand e intuneric si se vede lumina laptoasa in jurul felinarelor, e perfect! imi place la nebunie! am senzatia ca iarna e aproape aici, la cateva zile de mine. dar nu. vine ziua si soarele asta care ma scoate din sarite azi! :)
nu pot sa explic cat de taaaaareeeee imi dorec zapada! multa multa multa! sa se acopere drumurile si trotoarele si sa facem tunele prin zapada. sa mergem ca niste cartite :) sa ne tavalim pe jos! sa facem bulgari si manusile sa aiba apa inghetata prinsa de zulufii de bumbac. si sa scartaie pe jos la fiecare pas. si noaptea sa fie mai luminoasa. si sa fie miros de frig. si sa imi inghete nasul si sa am obrajii rosii :) si sa ninga si sa ninga noapte si zi, pana cand pomii grasi de zapada sa isi plece crengutele.
nu pot sa explic cat de nasol e, inca de pe la inceputul lui noiembrie, tu sa scrii articole de iarna, de planuri de vacanta de iarna, de craciun si anul nou, sa cauti poze cu Mos Craciuni, cu zapada, cu vacante la ski, globuri si brazi si chestii din astea. la mine decembrie dureaza, practic, 2 luni. asa ca asteptarea e dubla. si normal ca pofta creste!
am fost ieri la deschiderea, daca se poate spune asa, festivalului brazilor de craciun organizat de salvati copiii. multa lume frumoasa si o energie foarte buna. designeri, oameni destepti si... copii. copii care trebuie sa beneficieze de pe urma licitatiei. ce mi-a ramas intiparit in minte?o pereche de ochi curati, inteligenti, blanzi si circumspecti oarecum. si un gest. doi copii asezati pe un cub, uitandu-se la filmuletul pe care il organizatorii il pregatisera pentru noi. unul mic si pirpiriu, altul mai mare ca varsta si cu o constructie de om inalt. si din nimic, micul isi pune mana pe spatele inaltului si il mangaie. dar asa, parinteste, cu o tandrete care te izbea. chiar m-a impresionat ce se intampla colo. ca sa nu mai zic ca filmuletul mi-a pus nodul in gat si tremuratul in barba, de nu stiam cum sa mai infig unghiile (alea pe care mi le rod singura), cat mai adanc in piele. :)
nu stiu daca asta se datoreaza "conditiei" mele [ :)))) ], dar nu cred. era imposibil sa nu iti atinga o coarda sensibila. si apropo... ei chiar au nevoie de voluntari pt diverse chestii.
apropo de "conditie" [ :)))) ]... desi nu imi place deloc, trebuie sa recunosc ca sunt anumite schimbari pe care nu le pot controla, desi le observ. macar acum le observ, ca pana acum le negam existenta cu desavarsire :). asta inseamna ca sunt schimbari din ciclul alora "de bagat sub pres", adica alea care nu imi plac :)
de exemplu... hipersensibilitate. cateodata. sa nu ma pictez totusi acum in isterica labila. :) nu, dar parca imi vine mai repede sa plang decat de obicei :). alta... uit. bai dar e incredibil! lucruri simple, de baza. cuvinte. sau daca acum pun pixul aici, peste 5 minute nu mai stiu ce-am facut cu el. imi spui ceva acum, dar daca nu e suficient de important, il uit. si tot asa. daca o sa vedeti un om pe strada cu haina de post-it-uri, eu sunt. parca vad o haina din aia impanata, de nu i se mai apropie nici manecile, galbena. :)) asta trebuie sa fac... sa ma inconjor de biletele. de exemplu, cand am inceput sa scriu paragraful, mi-au venit instant in minte 3 lucruri de care ma lovesc. am ajuns la al treilea... si tb sa fac pauza sa ma gandesc... ce vroiam sa zic? :)) asta e culmea! :)
ah , da!
am senzatia ca ma prostesc. e posibil sa se intample? sau e doar o parere (posibil urmare a faptului ca mai uit din cand in cand?). am senzatia ca mi se incetinesc reactiile. replicile alea care imi veneau "uiteasa!", acum trebuie stoarse. discutiile alea de care imi plac mie, in care ne mai contrazicem , mai plecam de la o idee si scoatem alta, ne adancim in teorii si chestii din astea... nu prea mai vin natural. nici macar un comentariu nu mai pot lasa fara sa mi se para ca tocmai am spus o ineptie. ce ma fac?
joi, 19 noiembrie 2009
eu inca pot sa...
- stau din cand in cand pana la 3 dimineata sa joc carti
- beau un pahar de vin
- imbrac o mare parte din hainele pe care le aveam (mai putin o gecuta ai carei nasturi, daca ii inchid, stau ca la grasi, gata sa plezneasca, sau cateva perechi de pantaloni care ma strang in talie)
- fumez cateva tigari super slim
- imi pun centura cand conduc
- merg intr-un bar
- ma simt senzuala
- ma incalt cu cizmele alea care stau stranse pe picior inca de cand le-am luat
- ofer unui prieten, cand are nevoie, canapeaua din dormitorul mic (camera care de la anul va juca alt rol)
dar nu prea mai pot sa:
- rezist in fiecare seara pana la 12 noaptea; pot in schimb sa adorm fara sa stiu in sufragerie... uneori la 9.30 :)
- mai stau cu un picior ridicat pe scaun cand mananc
- nu mananc dimineata
- imi dau maine demisia daca mi se nazare cine stie ce sentiment de revolta
- ma lupt in joaca cu jumatatea masculina fara sa fiu atenta sa nu ma lovesc
- ma ridic cu aceeasi usurinta dupa ce am stat in fund pe jos
- ridic lucruri grele
- merg pe jos fara sa obosesc
- am toleranta pentru ce ma enerveaza
si uite asa, saptamana asta se incheie 5 luni :) (sau, ma rog, 20 de saptamani... in balon)
- beau un pahar de vin
- imbrac o mare parte din hainele pe care le aveam (mai putin o gecuta ai carei nasturi, daca ii inchid, stau ca la grasi, gata sa plezneasca, sau cateva perechi de pantaloni care ma strang in talie)
- fumez cateva tigari super slim
- imi pun centura cand conduc
- merg intr-un bar
- ma simt senzuala
- ma incalt cu cizmele alea care stau stranse pe picior inca de cand le-am luat
- ofer unui prieten, cand are nevoie, canapeaua din dormitorul mic (camera care de la anul va juca alt rol)
dar nu prea mai pot sa:
- rezist in fiecare seara pana la 12 noaptea; pot in schimb sa adorm fara sa stiu in sufragerie... uneori la 9.30 :)
- mai stau cu un picior ridicat pe scaun cand mananc
- nu mananc dimineata
- imi dau maine demisia daca mi se nazare cine stie ce sentiment de revolta
- ma lupt in joaca cu jumatatea masculina fara sa fiu atenta sa nu ma lovesc
- ma ridic cu aceeasi usurinta dupa ce am stat in fund pe jos
- ridic lucruri grele
- merg pe jos fara sa obosesc
- am toleranta pentru ce ma enerveaza
si uite asa, saptamana asta se incheie 5 luni :) (sau, ma rog, 20 de saptamani... in balon)
miercuri, 4 noiembrie 2009
azi pt mine viata e frumoasa
zilele trecute iar am intrat in pasa aia in care ma enerva fiecare ton ridicat si fiecare urma de iritare (care nici macar nu trebuia rostita, era suficient sa o simt la cineva). si tot incercand eu sa pun un tampon despartitor, mi-am dat seama ca de fapt ma prind un pic cam tare in efortul pe care il depun. de fapt asta mi-am dat seama azi, cand ma simt foarte bine. asa ca o sa incerc sa adopt alta strategie.
da, nici mie nu-mi place noiembrie. e o luna nici asa nici asa. nici toamna frumoasa, nici iarna asteptata. dar cu toate astea, mie ziua de azi imi e bine bine bine.
pai ma gandesc la cate zile frumoase ma asteapta. doamne! cate lucruri noi! mi se pare ca se deschid o infinitate de portite si usite si drumuri si posibilitati. cat de variata poate fi viata asta? si eu mai am doar un pas pana acolo. fara momente moarte. fara plictiseli (probabil ca voi duce dorul lor uneori). cate trebuie sa invatam impreuna! incredibil mi se pare :). fericire.
plus ca eu de abia azi am realizat ca indr-adevar se termina capitolul cm. oare ce job o sa imi aleg mai departe? ce oameni o sa mai cunosc? trebuie sa ma gandesc, sa fie ceva care sa ma satisfaca. nu doar financiar. nu. sa ma motiveze, sa ma provoace.
azi pentru mine viata e o infinitate de posibilitati, iar mie imi vine sa le strang pe toate in brate!
iar cand ii vorbesc si apoi urmeaza miscarea, cand pun mana intr-un loc si reactioneaza... e mai mult decat orice! :) burta asta care ascunde ceva jucaus, mie imi da puteri noi.
si poate o sa mai am zile cu nervi (am auzit ca asa se intampla), dar click-ul s-a facut la mine in minte. si e suficient.
da, nici mie nu-mi place noiembrie. e o luna nici asa nici asa. nici toamna frumoasa, nici iarna asteptata. dar cu toate astea, mie ziua de azi imi e bine bine bine.
pai ma gandesc la cate zile frumoase ma asteapta. doamne! cate lucruri noi! mi se pare ca se deschid o infinitate de portite si usite si drumuri si posibilitati. cat de variata poate fi viata asta? si eu mai am doar un pas pana acolo. fara momente moarte. fara plictiseli (probabil ca voi duce dorul lor uneori). cate trebuie sa invatam impreuna! incredibil mi se pare :). fericire.
plus ca eu de abia azi am realizat ca indr-adevar se termina capitolul cm. oare ce job o sa imi aleg mai departe? ce oameni o sa mai cunosc? trebuie sa ma gandesc, sa fie ceva care sa ma satisfaca. nu doar financiar. nu. sa ma motiveze, sa ma provoace.
azi pentru mine viata e o infinitate de posibilitati, iar mie imi vine sa le strang pe toate in brate!
iar cand ii vorbesc si apoi urmeaza miscarea, cand pun mana intr-un loc si reactioneaza... e mai mult decat orice! :) burta asta care ascunde ceva jucaus, mie imi da puteri noi.
si poate o sa mai am zile cu nervi (am auzit ca asa se intampla), dar click-ul s-a facut la mine in minte. si e suficient.
marți, 3 noiembrie 2009
cioc, cioc!
aseara s-a intamplat prima data. prima data la modul serios, fara semne de intrebare.
eu as paria pe un picior, sau poate chiar amandoua, consecutiv. capul nu cred ca a fost. ar mai exista varianta cu doi pumnisori. oricum am ramas blocata o secunda doua. :) buf-buf. dar tare, nu in gluma! "cred ca tocmai a miscat serios!" "da??!", "da! uite.. iar! au!" "vreau si eu sa simt"..."pune repede mana aici. simti? uite, acum!", "nu, nimic". "iar, uite!". "nu simt :((" "e prea mic sa ajunga pana la tine. dar loveste serios!" :)
cam asa a fost. daca pana acum simteam asa, ceva vag, de data asta a fost pus pe treaba serios. mi-a dat cateva lovituri in reprize pe care le-am simtit, nu gluma. a asteptat ce a asteptat, iar acum si-a facut simtita prezenta in mod triumfal :). si nu au fost doar loviturile. a fost si emotia pe care am simtit-o pana in stomac :)
mi-a placut!
eu as paria pe un picior, sau poate chiar amandoua, consecutiv. capul nu cred ca a fost. ar mai exista varianta cu doi pumnisori. oricum am ramas blocata o secunda doua. :) buf-buf. dar tare, nu in gluma! "cred ca tocmai a miscat serios!" "da??!", "da! uite.. iar! au!" "vreau si eu sa simt"..."pune repede mana aici. simti? uite, acum!", "nu, nimic". "iar, uite!". "nu simt :((" "e prea mic sa ajunga pana la tine. dar loveste serios!" :)
cam asa a fost. daca pana acum simteam asa, ceva vag, de data asta a fost pus pe treaba serios. mi-a dat cateva lovituri in reprize pe care le-am simtit, nu gluma. a asteptat ce a asteptat, iar acum si-a facut simtita prezenta in mod triumfal :). si nu au fost doar loviturile. a fost si emotia pe care am simtit-o pana in stomac :)
mi-a placut!
vineri, 23 octombrie 2009
povestea faxului
nu, deci asta trebuie povestit, macar pt simplul fapt ca a fost ca o scena dintr-o comedie neagra. s-ar putea sa intru in prea multe detalii, asa ca cine nu are chef, nu are decat sa nu citeasca.
acum 2 saptamani am avut niste dureri de cap groaznice, dar din alea care nu ma lasau deloc toata ziua. eu, care de obicei nu am probleme de genul asta, iar migrene nici atat. stare de moleseala, ce sa mai, un rau general. azi durere, maine durere, am inceput sa intru la idei. asa ca intru si eu, ca tot omul in ziua de azi, pe internet sa vad despre ce ar putea fi vorba si daca e un motiv sa iau legatura cu emel (chiar nu aveam chef sa fiu una din alea isterice, care se sperie la cea mai mica chestie). asa ca intru pe net, ma uit, si cand vad intr-un loc ca scria... "daca aveti dureri de cap severe, prelungite, prezentati-va de urgenta la doctor". initial am ales sa ignor, mai ales ca pe alte site-uri nu erau informatii atat de alarmante. dar a fost de ajuns sa se implanteze samburele fricii. si cum pasiunea mea e sa fac filme din nimic, am inceput sa dezvolt mental tot felul de variante, desi imi ziceam mereu ca nu am motiv sa fac atata caz. degeaba. frica a atins cote alarmante, la modul ca numai la asta ma puteam gandi. asa ca ma decid sa iau legatura cu emel. ok, dar cum? ca nu imi daduse nr de tel. imi spusese doar, ca in caz de ceva, ori sa vin direct sa o vad, ori sa ii transmit un fax, ca ajunge la ea imediat si imi raspunde.
asa ca ma duc la faxul de la servici. era chiar in ziua in care sosise noul aparat de fax, iar secretara il instalase singura :). pun hartia, formez numarul, se formeaza... nimic. ocupat. faxul se retrimite. iar nimic. am incercat de cateva ori pana ne-am dat seama de ceva evident - problema era de fax in sine. (care mai mult ca sigur nu fusese instalat ca lumea). asa ca ma calmez. si ma hotarasc sa incerc a doua zi, in caz ca ma doare iar.
a doua zi, la fel. faxul nimic. bai dar nu poate sa vina cineva sa il instaleze ca lume? ba da, o sa chem. multumesc!
asa ca sun si zic... "auzi, pe mine tot ma doare capul, faxul de la munca tot nu merge, asa ca incearca tu sa-l trimiti de la tine de la munca". "ok". si suna si se trimite. "am trimis" "bine". eu asa o lasam, noroc ca ina zice... suna si verifica daca l-au vazut. nu sun, ca de ce, ca nu are rost, in fine. suna ea. "am trimis si eu un fax la numarul xyz. l-ati primit?". "ah, nu, ca la numarul respectiv nu-l preia nimeni. va dau alt numar la care sa trimiteti". "ok".
asa ca iar sun... "mai trimiti tu inca o data, dar pe alt numar, ca ala nu era bun","da". si suna la numarul nou si suna si suna si nu preia nimeni apelul, si nici nu intra automat tonul de fax. "ce numar mi-ai dat, ca la asta nu raspunde nimeni?" "numarul bun. mai incearca" "of, am si eu treaba. hai ca mai incerc si te sun daca merge". eu pe tot fundalul asta de abia mai puteam sta in scaun de durere si de frica. sun din nou la spital "doamna, la numarul pe care mi l-ati dat, nu preia nimeni faxul. sunt o pacienta a dnei dr, nu ma simt bine, caz in care mi-a spus sa o contactez pe fax. ori faxul nu merge! cum fac?!". "sunati la ora 13.oo si va fac direct legatura". nu hai ca asta e culmea!!! si eu la ce m-am mai chinuit???
se face 13.00, sun, vorbesc cu ea, imi spune ca sa nu mai citesc toate tampeniile, sa iau paracetamol si atat, si sa nu-mi fac probleme (chestie care chiar a functionat si nici nu m-a mai durut capul de atunci). oricum, profit de ocazie, asa ca ii cer numarul personal (ceea ce iar e bine, pt ca inseamna ca nu o sa mai trec niciodata prin faza cu faxul tampit!). am uitat sa mentionez ca era o zi de vineri.
buuunnnn...
dar asta nu e tot.....
nu
se face luni. imi suna telefonul... un numar pe care nu-l stiu... "buna ziua, sunt asistenta dnei doctor. am primit un fax in care spuneti ca va doare capul. d-na doctor spune sa luati paracetamol....bla, bla, bla". cand in sfarsit tace, zic si eu "stati asa ca e o confuzie. eu deja am vorbit cu dna doctor vineri" "?!" "da, am vorbit vineri cu ea, si mi-a spus deja ce sa fac". inchipuiti-va ce destepte lucrau jos la receptie si cand i-au transmis ele faxul doctoritei (luni!). ei si daca eu nu reuseam sa vorbesc vineri cu ea si chiar era o problema? ce se putea intampla pana luni? nu e in nici un caz vina doctorei, ci a asistentelor care nu erau in stare sa duca un fax.
deci asta a fost acum 2 sapt. miercuri acum, cand m-am vazut cu emel imi zice ... "cand vin rezultatele la testul genetic, da-mi-le pe fax" "pe fax?! nu mai bine va dau un mesaj pe telefon, ca am experiente neplacute cu faxul." "de ce?" "pai cand m-a durut capul m-am chinuit o gramada sa va dau fax" "ahhh, deci tu erai cu povestea cu faxul?" "da, eu" :)) "bine, da-mi mesaj, iar faxul sa-l trimita direct aia de la laborator, ca il iau eu personal". zis si facut.
azi. imi suna telefonul. pe ecran apare... emel nuraltay. au! oare de ce ma suna? ce s-o fi intamplat? "buna ziua, am primit faxul" "care fax? cel trimis de laborator, cu rezultatele?" "da, ala. si pe ala in care imi spui ca te doare capul". deci nu pot sa explic ce ras era sa ma bufneasca! "ca ma doare capul?" "da" "pai asta e un fax pe care eu l-am dat acum 2 saptamani. acum sunt ok, nu ma doare nimic, sunt bine" "foarte ciudat, are data de azi. chiar ma gandeam ca e ciudat ca te doare iar capul","imi cer mii de scuze ca a trebuit sa ma sunati, dar chiar nu stiu ce e cu faxul asta" "nu e nici o problema, e bine ca sunteti ok". pe de-o parte imi venea sa rad in hohote. pe de alta ma intreb ce naibii s-a intamplat si care o fi iresponsabilul de a facut asta posibil. pe de alta parte imi era rusine ca saraca femeie (care, sincer, e foarte ocupata), numai de asta nu avea timp... sa ma sune pe mine.
pro: - e bine ca de la a nu-mi da nr de telefon, emel a trecut nu numai la a mi-l da, dar chiar m-a si sunat cand a crezut ca e ceva in neregula. ea, care nici macar nu prea raspunde la telefoane. asta m-a facut sa ma simt foarte bine pt ca am impresia ca pot conta pe ea.
- m-am invatat minte, si nici macar nu mai imi trece prin cap sa citesc intai pe net, inainte de a vorbi cu ea
contra: e ditai spitalul privat, dai o gramada de bani, si e inacceptabil sa nu fie in stare sa faca traseul corect la un fax.
cam asta e. o poveste cam lunga, pe care nici nu prea am avut chef sa stau si sa o scriu curat, ci fix asa cum mi-am adus-o aminte.
oricum... mie o sa-mi ramana in minte. mai ales cum a zis doctor azi... am primit faxul. cel in care spuneati ca va doare capul.
acum 2 saptamani am avut niste dureri de cap groaznice, dar din alea care nu ma lasau deloc toata ziua. eu, care de obicei nu am probleme de genul asta, iar migrene nici atat. stare de moleseala, ce sa mai, un rau general. azi durere, maine durere, am inceput sa intru la idei. asa ca intru si eu, ca tot omul in ziua de azi, pe internet sa vad despre ce ar putea fi vorba si daca e un motiv sa iau legatura cu emel (chiar nu aveam chef sa fiu una din alea isterice, care se sperie la cea mai mica chestie). asa ca intru pe net, ma uit, si cand vad intr-un loc ca scria... "daca aveti dureri de cap severe, prelungite, prezentati-va de urgenta la doctor". initial am ales sa ignor, mai ales ca pe alte site-uri nu erau informatii atat de alarmante. dar a fost de ajuns sa se implanteze samburele fricii. si cum pasiunea mea e sa fac filme din nimic, am inceput sa dezvolt mental tot felul de variante, desi imi ziceam mereu ca nu am motiv sa fac atata caz. degeaba. frica a atins cote alarmante, la modul ca numai la asta ma puteam gandi. asa ca ma decid sa iau legatura cu emel. ok, dar cum? ca nu imi daduse nr de tel. imi spusese doar, ca in caz de ceva, ori sa vin direct sa o vad, ori sa ii transmit un fax, ca ajunge la ea imediat si imi raspunde.
asa ca ma duc la faxul de la servici. era chiar in ziua in care sosise noul aparat de fax, iar secretara il instalase singura :). pun hartia, formez numarul, se formeaza... nimic. ocupat. faxul se retrimite. iar nimic. am incercat de cateva ori pana ne-am dat seama de ceva evident - problema era de fax in sine. (care mai mult ca sigur nu fusese instalat ca lumea). asa ca ma calmez. si ma hotarasc sa incerc a doua zi, in caz ca ma doare iar.
a doua zi, la fel. faxul nimic. bai dar nu poate sa vina cineva sa il instaleze ca lume? ba da, o sa chem. multumesc!
asa ca sun si zic... "auzi, pe mine tot ma doare capul, faxul de la munca tot nu merge, asa ca incearca tu sa-l trimiti de la tine de la munca". "ok". si suna si se trimite. "am trimis" "bine". eu asa o lasam, noroc ca ina zice... suna si verifica daca l-au vazut. nu sun, ca de ce, ca nu are rost, in fine. suna ea. "am trimis si eu un fax la numarul xyz. l-ati primit?". "ah, nu, ca la numarul respectiv nu-l preia nimeni. va dau alt numar la care sa trimiteti". "ok".
asa ca iar sun... "mai trimiti tu inca o data, dar pe alt numar, ca ala nu era bun","da". si suna la numarul nou si suna si suna si nu preia nimeni apelul, si nici nu intra automat tonul de fax. "ce numar mi-ai dat, ca la asta nu raspunde nimeni?" "numarul bun. mai incearca" "of, am si eu treaba. hai ca mai incerc si te sun daca merge". eu pe tot fundalul asta de abia mai puteam sta in scaun de durere si de frica. sun din nou la spital "doamna, la numarul pe care mi l-ati dat, nu preia nimeni faxul. sunt o pacienta a dnei dr, nu ma simt bine, caz in care mi-a spus sa o contactez pe fax. ori faxul nu merge! cum fac?!". "sunati la ora 13.oo si va fac direct legatura". nu hai ca asta e culmea!!! si eu la ce m-am mai chinuit???
se face 13.00, sun, vorbesc cu ea, imi spune ca sa nu mai citesc toate tampeniile, sa iau paracetamol si atat, si sa nu-mi fac probleme (chestie care chiar a functionat si nici nu m-a mai durut capul de atunci). oricum, profit de ocazie, asa ca ii cer numarul personal (ceea ce iar e bine, pt ca inseamna ca nu o sa mai trec niciodata prin faza cu faxul tampit!). am uitat sa mentionez ca era o zi de vineri.
buuunnnn...
dar asta nu e tot.....
nu
se face luni. imi suna telefonul... un numar pe care nu-l stiu... "buna ziua, sunt asistenta dnei doctor. am primit un fax in care spuneti ca va doare capul. d-na doctor spune sa luati paracetamol....bla, bla, bla". cand in sfarsit tace, zic si eu "stati asa ca e o confuzie. eu deja am vorbit cu dna doctor vineri" "?!" "da, am vorbit vineri cu ea, si mi-a spus deja ce sa fac". inchipuiti-va ce destepte lucrau jos la receptie si cand i-au transmis ele faxul doctoritei (luni!). ei si daca eu nu reuseam sa vorbesc vineri cu ea si chiar era o problema? ce se putea intampla pana luni? nu e in nici un caz vina doctorei, ci a asistentelor care nu erau in stare sa duca un fax.
deci asta a fost acum 2 sapt. miercuri acum, cand m-am vazut cu emel imi zice ... "cand vin rezultatele la testul genetic, da-mi-le pe fax" "pe fax?! nu mai bine va dau un mesaj pe telefon, ca am experiente neplacute cu faxul." "de ce?" "pai cand m-a durut capul m-am chinuit o gramada sa va dau fax" "ahhh, deci tu erai cu povestea cu faxul?" "da, eu" :)) "bine, da-mi mesaj, iar faxul sa-l trimita direct aia de la laborator, ca il iau eu personal". zis si facut.
azi. imi suna telefonul. pe ecran apare... emel nuraltay. au! oare de ce ma suna? ce s-o fi intamplat? "buna ziua, am primit faxul" "care fax? cel trimis de laborator, cu rezultatele?" "da, ala. si pe ala in care imi spui ca te doare capul". deci nu pot sa explic ce ras era sa ma bufneasca! "ca ma doare capul?" "da" "pai asta e un fax pe care eu l-am dat acum 2 saptamani. acum sunt ok, nu ma doare nimic, sunt bine" "foarte ciudat, are data de azi. chiar ma gandeam ca e ciudat ca te doare iar capul","imi cer mii de scuze ca a trebuit sa ma sunati, dar chiar nu stiu ce e cu faxul asta" "nu e nici o problema, e bine ca sunteti ok". pe de-o parte imi venea sa rad in hohote. pe de alta ma intreb ce naibii s-a intamplat si care o fi iresponsabilul de a facut asta posibil. pe de alta parte imi era rusine ca saraca femeie (care, sincer, e foarte ocupata), numai de asta nu avea timp... sa ma sune pe mine.
pro: - e bine ca de la a nu-mi da nr de telefon, emel a trecut nu numai la a mi-l da, dar chiar m-a si sunat cand a crezut ca e ceva in neregula. ea, care nici macar nu prea raspunde la telefoane. asta m-a facut sa ma simt foarte bine pt ca am impresia ca pot conta pe ea.
- m-am invatat minte, si nici macar nu mai imi trece prin cap sa citesc intai pe net, inainte de a vorbi cu ea
contra: e ditai spitalul privat, dai o gramada de bani, si e inacceptabil sa nu fie in stare sa faca traseul corect la un fax.
cam asta e. o poveste cam lunga, pe care nici nu prea am avut chef sa stau si sa o scriu curat, ci fix asa cum mi-am adus-o aminte.
oricum... mie o sa-mi ramana in minte. mai ales cum a zis doctor azi... am primit faxul. cel in care spuneati ca va doare capul.
joi, 22 octombrie 2009
cadouri si cadouri
da, gata, e ultima postare pe tema asta. promit! dar e mai mult asa, ca o concluzie :)
ziceam ieri ca am primit Mecanica inimii. bineinteles ca de abia asteptam sa citesc si eu 2 randuri. si bineinteles ca nu am avut prea mult timp la dispozitie aseara pt asta. dar nu m-am lasat, asa ca inainte de culcare (chiar daca imi era deja somn destul de tare), am reusit si eu sa citesc primul capitol. a fost momentul perfect! :) a fost fix ca atunci cand eram mica si imi citea cineva povesti inainte de somn. foarte, foarte frumos! imaginatia se pune in miscare, decorurile se construiesc din vorbe, personajele prind fete. fix o poveste. o poveste de iarna (repet, asta e primul capitol). mi-a placut foarte tare. sper tare mult ca si restul cartii sa fie la fel!
tot ieri, toate cadourile primite (cu exceptia cartii) au fost de gravida. :) se pare ca ideea se impamanteneste in mintile oamenilor. pe de-o parte e ok, pt ca sunt lucruri care imi sunt chiar de folos si asta ma bucura si ma si ajuta. pe de alta parte... sper ca restul sa fie diferite. sunt, totusi, acelasi om. asa ca restul de cadouri sper sa raspunda mai degraba personalitatii :)
si tot ieri am mai primit un cadou... rezultatul testului. negativ. :) cred ca asta m-a bucurat cel mai tare.
ziceam ieri ca am primit Mecanica inimii. bineinteles ca de abia asteptam sa citesc si eu 2 randuri. si bineinteles ca nu am avut prea mult timp la dispozitie aseara pt asta. dar nu m-am lasat, asa ca inainte de culcare (chiar daca imi era deja somn destul de tare), am reusit si eu sa citesc primul capitol. a fost momentul perfect! :) a fost fix ca atunci cand eram mica si imi citea cineva povesti inainte de somn. foarte, foarte frumos! imaginatia se pune in miscare, decorurile se construiesc din vorbe, personajele prind fete. fix o poveste. o poveste de iarna (repet, asta e primul capitol). mi-a placut foarte tare. sper tare mult ca si restul cartii sa fie la fel!
tot ieri, toate cadourile primite (cu exceptia cartii) au fost de gravida. :) se pare ca ideea se impamanteneste in mintile oamenilor. pe de-o parte e ok, pt ca sunt lucruri care imi sunt chiar de folos si asta ma bucura si ma si ajuta. pe de alta parte... sper ca restul sa fie diferite. sunt, totusi, acelasi om. asa ca restul de cadouri sper sa raspunda mai degraba personalitatii :)
si tot ieri am mai primit un cadou... rezultatul testului. negativ. :) cred ca asta m-a bucurat cel mai tare.
miercuri, 21 octombrie 2009
azi a mea
stiti ce am primit eu azi? cartea aia pe care mi-o doream eu mult... Mecanica inimii. De abia astept sa ajung acasa sa incep sa o citesc! are o coperta frumoasa frumoasa, si mirosul ala care imi place mie mult :) cineva a stiut ce-a stiut. :)
si am mai primit si o fusta frumoasa, special de graviduta. :) asta pt inceput, asa.
in rest, trebuie sa recunosc ca anul asta e cu totul iesit din tipare. eu care incepeam cu o luna inainte sa ma gandesc la ziua mea (si emotia crestea pe masura ce se apropia ziua), uite ca acum nu prea am avut treaba cu asta. Intre o ecografie (luni), o analiza la sange (ieri {povestesc imediat cum a fost}) si o programare la doctor (azi), am avut mintea ocupata cu alte lucruri, mai importante :) Nu sunt cel mai altruist om din lume, dar cred ca e prima data cand simt ca pun total si la modul cel mai sincer, mai mare pret pe altcineva decat pe mine. in fine, pana la ora asta am reusit sa intru in atmosfera (ca doar o zi am si eu pe an numai a mea) :) am luat si praji pentru omii de aici, de la job, si tort de mascota (bineinteles ca de mascota, cum altfel?! :))
imi pare rau ca nu pot sa imi fac tatuaj, asa cum imi promisesem, dar remediez situatia la anul. si chiar daca trebuie sa scot si cercelul din buric, nu/i nimic, il pun la loc.
ziceam de analize... (aduc asta in discutie ca dovada ca desi cresc si ar trebui sa ma si responsabilizez pe de-asupra, sunt anumite aspecte la care trebuie sa mai lucrez). a trebuit sa imi fac analize marti dimineata. si cand zic dimineata, inseamna ca la 8.30 (9 cu indulgenta), trebuia sa fiu in ghencea (plecata din iancului). am tras cat am putut de ora de trezire, mi-am calculat eu traseul (nu mai fusesem pana atunci singura pana in ghencea; de fapt, cred ca ajung pe acolo maxim o data pe an) si uite asa am plecat de acasa pe o ploaie din aia deasa si marunta, si pe intuneric afara. am ajuns in cele din urma. eu viteaza. ma gandeam... eeee, o mica intepatura, nu-i nimic. inauntru acolo era dragut, asistenta amabila... mi-au dat un oarecare sentiment de siguranta. fals. m-am asezat pe scaun, s-a strans garoul (de obicei asta e momentul la care ma moleseam), a intrat acul... ei si... imi zice "strange pumnul. ti-e frica?" "un pic" "" pai nu e bine, ca nu curge sangele. asa ca relaxeaza-te, ca daca nu, va trebui sa te mai intep odata!" aoleu! incerc sa ma linistesc... uite, gata, a inceput, nu mai dureaza mult, e un fleac, e pt bibi... in fine... am reusit sa normalizez pulsul un pic... "asa, acum termin"... si scoate acul... asa senzatie naspa nu am mai avut demult... "imi pare rau, dar nu am avut ce face... fiindca va era frica, a trebuit sa bag acul adanc". proasto! si fix la final, cand ma mandream si eu ca am reusit sa raman normala, a inceput ameteala si transpiratia rece si caldura aia insuportabila si picioarele moi. "va e bine?" "da" "vreti un pahar cu apa?". "da, va rog". "va e bine?" "hmm, imi revin imediat"...dupa 5 minute asta am facut. dar cred ca eram alba la fata. oricum mi-a trebuit ceva control de sine sa ma redresez, ca altfel era all the way down. oare am si eu vreo sansa sa trec peste faza asta in urmatoarele 5 luni? altfel o sa fie.... impinge... a lesinat... isi revine... impinge... a lesinat... isi revine. poate iese si copilul intre lesinuri :)))
revenind, nu vreau sa fac planuri azi. de fapt, nu prea vreau sa fac mare lucru azi. imi rezerv ziua asta pentru weekend. atunci o sa fie, de fapt, ziua mea. ce imi place este ca spre deosebire de zilele trecute, ziua asta e altfel. e insorita si frumoasa si calduroasa. :) prima dupa atatea friguroase si ploioase. un cadou frumos. zic eu. :)
si am mai primit si o fusta frumoasa, special de graviduta. :) asta pt inceput, asa.
in rest, trebuie sa recunosc ca anul asta e cu totul iesit din tipare. eu care incepeam cu o luna inainte sa ma gandesc la ziua mea (si emotia crestea pe masura ce se apropia ziua), uite ca acum nu prea am avut treaba cu asta. Intre o ecografie (luni), o analiza la sange (ieri {povestesc imediat cum a fost}) si o programare la doctor (azi), am avut mintea ocupata cu alte lucruri, mai importante :) Nu sunt cel mai altruist om din lume, dar cred ca e prima data cand simt ca pun total si la modul cel mai sincer, mai mare pret pe altcineva decat pe mine. in fine, pana la ora asta am reusit sa intru in atmosfera (ca doar o zi am si eu pe an numai a mea) :) am luat si praji pentru omii de aici, de la job, si tort de mascota (bineinteles ca de mascota, cum altfel?! :))
imi pare rau ca nu pot sa imi fac tatuaj, asa cum imi promisesem, dar remediez situatia la anul. si chiar daca trebuie sa scot si cercelul din buric, nu/i nimic, il pun la loc.
ziceam de analize... (aduc asta in discutie ca dovada ca desi cresc si ar trebui sa ma si responsabilizez pe de-asupra, sunt anumite aspecte la care trebuie sa mai lucrez). a trebuit sa imi fac analize marti dimineata. si cand zic dimineata, inseamna ca la 8.30 (9 cu indulgenta), trebuia sa fiu in ghencea (plecata din iancului). am tras cat am putut de ora de trezire, mi-am calculat eu traseul (nu mai fusesem pana atunci singura pana in ghencea; de fapt, cred ca ajung pe acolo maxim o data pe an) si uite asa am plecat de acasa pe o ploaie din aia deasa si marunta, si pe intuneric afara. am ajuns in cele din urma. eu viteaza. ma gandeam... eeee, o mica intepatura, nu-i nimic. inauntru acolo era dragut, asistenta amabila... mi-au dat un oarecare sentiment de siguranta. fals. m-am asezat pe scaun, s-a strans garoul (de obicei asta e momentul la care ma moleseam), a intrat acul... ei si... imi zice "strange pumnul. ti-e frica?" "un pic" "" pai nu e bine, ca nu curge sangele. asa ca relaxeaza-te, ca daca nu, va trebui sa te mai intep odata!" aoleu! incerc sa ma linistesc... uite, gata, a inceput, nu mai dureaza mult, e un fleac, e pt bibi... in fine... am reusit sa normalizez pulsul un pic... "asa, acum termin"... si scoate acul... asa senzatie naspa nu am mai avut demult... "imi pare rau, dar nu am avut ce face... fiindca va era frica, a trebuit sa bag acul adanc". proasto! si fix la final, cand ma mandream si eu ca am reusit sa raman normala, a inceput ameteala si transpiratia rece si caldura aia insuportabila si picioarele moi. "va e bine?" "da" "vreti un pahar cu apa?". "da, va rog". "va e bine?" "hmm, imi revin imediat"...dupa 5 minute asta am facut. dar cred ca eram alba la fata. oricum mi-a trebuit ceva control de sine sa ma redresez, ca altfel era all the way down. oare am si eu vreo sansa sa trec peste faza asta in urmatoarele 5 luni? altfel o sa fie.... impinge... a lesinat... isi revine... impinge... a lesinat... isi revine. poate iese si copilul intre lesinuri :)))
revenind, nu vreau sa fac planuri azi. de fapt, nu prea vreau sa fac mare lucru azi. imi rezerv ziua asta pentru weekend. atunci o sa fie, de fapt, ziua mea. ce imi place este ca spre deosebire de zilele trecute, ziua asta e altfel. e insorita si frumoasa si calduroasa. :) prima dupa atatea friguroase si ploioase. un cadou frumos. zic eu. :)
marți, 20 octombrie 2009
pitit
cineva se joaca de-a v-ati ascunselea si nu vrea sa arate ce ma interesa :) ei si cam cat crezi tu ca o sa poti tine ascuns? lasa ca tot te prind eu luna viitoare si atunci poate ne spune emel daca tu nu vrei sa arati. si oricum esti in fundul gol, asa ca nu prea poti ascunde chestia asta la infinit. :)
vineri, 16 octombrie 2009
buna dimineata!
ploaia de afara si aerul rece, paturica pufoasa si calda refuzata in favoarea halatului mare si pufos, cipicii colorati in picioare, radioul pornit, cafea cu lapte (nu la filtru, la ibric de data asta)... fara graba
o dimineata pe gutul meu :)
ia sa vedem... ce sa facem azi?
o dimineata pe gutul meu :)
ia sa vedem... ce sa facem azi?
vineri, 9 octombrie 2009
ce de as...
si pt ca am pofta sa scriu, dar nu am nici cea mai mica idee despe ce, voi lasa cuvintele sa se formeze pe rand, litera dupa litera, pe o "coala" alba alba.
am chef sa vorbesc despre lucruri frumoase, despre povesti cu parfum de toamna, parfumul ala pe care il am eu in minte si pe care nu reusesc niciodata sa il descriu astfel incat sa il suprind cu totul. am chef sa vorbesc despre oameni inteligenti sau nu stiu, interesanti, sa fosnesc printre frunze, sa stau mult in aer liber. as manca o mascota. as pleca la munte. cu trenul. da, nici acum nu am ajuns la munte. as rade mult.
as vrea lucruri simple zilele astea... sa fac o mancarica buna, sa miroasa a proaspat in casa, sa deschid geamul si sa intre aer nou, sa citesc un pic, poate chiar sa si adorm un pic la pranz, sa vad un film bun, sa merg intr-o ceainarie, sau intr-o terasa frumoasa. simplu as vrea si fara griji.
si as vrea sa nu mai transform o simpla durere de cap intr-o spaima de proportii. as vrea sa-mi cumpar pantofii verzi la care visez de o luna si parfumul ala scump.
si as mai vrea sa ii iau lu' Pestiu un beculet care sa ii lumineze acvariul frumos.
uitasem sa povestesc cum m-am imprietenit eu cu Pestiu si cum in fiecare zi cand intru in camera incepe un adevarat dans, isi infoaie aripiutele albastre, si asteapta... mancare :) e pisicher :)
si mai vreau sa treaca sapt viitoare repede repede si sa aflu ce o sa fie. :)
am chef sa vorbesc despre lucruri frumoase, despre povesti cu parfum de toamna, parfumul ala pe care il am eu in minte si pe care nu reusesc niciodata sa il descriu astfel incat sa il suprind cu totul. am chef sa vorbesc despre oameni inteligenti sau nu stiu, interesanti, sa fosnesc printre frunze, sa stau mult in aer liber. as manca o mascota. as pleca la munte. cu trenul. da, nici acum nu am ajuns la munte. as rade mult.
as vrea lucruri simple zilele astea... sa fac o mancarica buna, sa miroasa a proaspat in casa, sa deschid geamul si sa intre aer nou, sa citesc un pic, poate chiar sa si adorm un pic la pranz, sa vad un film bun, sa merg intr-o ceainarie, sau intr-o terasa frumoasa. simplu as vrea si fara griji.
si as vrea sa nu mai transform o simpla durere de cap intr-o spaima de proportii. as vrea sa-mi cumpar pantofii verzi la care visez de o luna si parfumul ala scump.
si as mai vrea sa ii iau lu' Pestiu un beculet care sa ii lumineze acvariul frumos.
uitasem sa povestesc cum m-am imprietenit eu cu Pestiu si cum in fiecare zi cand intru in camera incepe un adevarat dans, isi infoaie aripiutele albastre, si asteapta... mancare :) e pisicher :)
si mai vreau sa treaca sapt viitoare repede repede si sa aflu ce o sa fie. :)
marți, 6 octombrie 2009
un pic de negru
avertisment: daca vreti voie buna, postul asta nu se incadreaza.
ce om cu dispozitie buna ar vrea sa se gandeasca la moarte? si nu la moartea aia ca fenomen general... nu, la moartea aia care se afla cateodata fix in imediata ta apropiere.
eu ma gandeam ca daca as mai avea doar un an de trait, as vrea sa stiu... nu spun ca e o alegere care ar trebui aplicata la toti oamenii, spun doar ca eu as vrea sa stiu. nu as vrea ca oamenii sa se poarte altfel in preajma mea doar pt ca ei stiu ca eu voi muri, nu as vrea ca ei sa fie nevoiti sa se abtina de la orice exprimare sufleteasca doar pt ca ei stiu ca eu voi muri (si eu nu stiu). nu. as vrea sa am timp sa ma obisnuiesc cu gandul, nu sa intru in panica pe ultima suta de metrii, cand oricum realizezi ca nu te mai faci bine. as vrea sa am timp sa imi organizez toate lucrurile si sa nu las debandada in urma mea. as vrea sa am timp sa fac acele lucruri pt care exista mereu "maine". da, stiu, "The Bucket List". nu e chiar ce am in minte. cel putin nu la amploarea aia. sunt, totusi, realista. si da, as vrea sa profit pentru a spune poate lucruri pe care nu le-am spus niciodata, sa observ mai atent, sa incerc sa stau cat mai aproape de oamenii pe care ii iubesc. si eventual sa incerc sa ii obisnuiesc si pe ei cu ideea.
mai ma gandeam cat de mult pierdem incercand "sa fim tari". nu plange, ca atunci o sa isi dea seama cand te vede si nu trebuie sa o suparam. nu plange, ca o sa te faci bine. nu plangeti, ca o sa ma fac bine. si toata lumea... teatru. pai bine, si toate gandurile si sentimentele care raman ascunse sub masca asta? ele nu ar face bine in situatia data? daca ii spui cuiva "te iubesc, si as fi vrut sa te pastrez mereu langa mine" asta nu-i face bine? e mai bine sa fii rece?
culmea e ca pe langa faptul ca trebuie sa faci fata la astfel de situatii, uneori ele vin acompaniate de ironii. ale sortii. de exemplu...
...om plin de forta, vitalitate, un om cu adevarat puternic, care mereu se evidentiaza intre alti oameni, e redus la micime. nu mai poate. si procesul e lent.
sau...
...ma marit... cu 3 luni inainte moare bunicu'. fac un bebelus... undeva in preajma nasterii, e "programata" moartea bunicii. cineva acolo sus iar se joaca cu nervii mei. nervi sau tristeti pe care, culmea ironiei, e "interzis" sa le am in perioada asta.
nu am superstitii, nu citesc mai mult in asta decat trebuie... e doar un fapt, o consecutivitate pe care am observat-o.
in fine, o sa iau fiecare zi pe rand, nu sunt trista, sau macar incerc sa abordez altfel problema, si vad eu mai departe...
ce om cu dispozitie buna ar vrea sa se gandeasca la moarte? si nu la moartea aia ca fenomen general... nu, la moartea aia care se afla cateodata fix in imediata ta apropiere.
eu ma gandeam ca daca as mai avea doar un an de trait, as vrea sa stiu... nu spun ca e o alegere care ar trebui aplicata la toti oamenii, spun doar ca eu as vrea sa stiu. nu as vrea ca oamenii sa se poarte altfel in preajma mea doar pt ca ei stiu ca eu voi muri, nu as vrea ca ei sa fie nevoiti sa se abtina de la orice exprimare sufleteasca doar pt ca ei stiu ca eu voi muri (si eu nu stiu). nu. as vrea sa am timp sa ma obisnuiesc cu gandul, nu sa intru in panica pe ultima suta de metrii, cand oricum realizezi ca nu te mai faci bine. as vrea sa am timp sa imi organizez toate lucrurile si sa nu las debandada in urma mea. as vrea sa am timp sa fac acele lucruri pt care exista mereu "maine". da, stiu, "The Bucket List". nu e chiar ce am in minte. cel putin nu la amploarea aia. sunt, totusi, realista. si da, as vrea sa profit pentru a spune poate lucruri pe care nu le-am spus niciodata, sa observ mai atent, sa incerc sa stau cat mai aproape de oamenii pe care ii iubesc. si eventual sa incerc sa ii obisnuiesc si pe ei cu ideea.
mai ma gandeam cat de mult pierdem incercand "sa fim tari". nu plange, ca atunci o sa isi dea seama cand te vede si nu trebuie sa o suparam. nu plange, ca o sa te faci bine. nu plangeti, ca o sa ma fac bine. si toata lumea... teatru. pai bine, si toate gandurile si sentimentele care raman ascunse sub masca asta? ele nu ar face bine in situatia data? daca ii spui cuiva "te iubesc, si as fi vrut sa te pastrez mereu langa mine" asta nu-i face bine? e mai bine sa fii rece?
culmea e ca pe langa faptul ca trebuie sa faci fata la astfel de situatii, uneori ele vin acompaniate de ironii. ale sortii. de exemplu...
...om plin de forta, vitalitate, un om cu adevarat puternic, care mereu se evidentiaza intre alti oameni, e redus la micime. nu mai poate. si procesul e lent.
sau...
...ma marit... cu 3 luni inainte moare bunicu'. fac un bebelus... undeva in preajma nasterii, e "programata" moartea bunicii. cineva acolo sus iar se joaca cu nervii mei. nervi sau tristeti pe care, culmea ironiei, e "interzis" sa le am in perioada asta.
nu am superstitii, nu citesc mai mult in asta decat trebuie... e doar un fapt, o consecutivitate pe care am observat-o.
in fine, o sa iau fiecare zi pe rand, nu sunt trista, sau macar incerc sa abordez altfel problema, si vad eu mai departe...
marți, 29 septembrie 2009
joi, 24 septembrie 2009
zile bune
azi am avut intalnire. cu emel. :) da, a trecut deja o luna de cand ne-am vazut ultima oara.
dar, sa o luam pe rand.
Ieri am fost la ecograf, si am avut un soc... cat de mare s-a facut :) deja am vazut capul, nasul, buzele, barbita, si piciorusele. nu mi-a venit sa cred! :) si oricat as fi citit eu si m-as fi gandit pana acum ca am acolo un omusor, in momentul cand l-am vazut cum se agita pe acolo, a devenit totul foarte, foarte real :) e f zapacit si asta a observat chiar si doctorita (cea de la eco, alta decat emel) ... ca nu sta locului deloc :) dadea tot timpul din picioare, si lovea cu capul. cred ca il deranja aparatul ala de ecograf :) nu pot explica senzatia, si nici nu vreau. doar ca e ceva... incredibil! :) ieri, cand am ajuns acasa, aveam un zambet tamp pe fata :) si s-a mentinut pana seara. si azi am ceva ramasite :)
ei, si de atunci, am o energie si o voie buna ceva incredibil! nu ma asteptam, dintr-un om care nu se topea dupa copii si nici nu isi dorea unul in mod deosebit, sa simt asa. :)
cat eram acolo a venit si emel in vizita, ceea ce mie mi s-a parut f ok, si m-a surprins un pic sa vad ca ea chiar isi da interesul.
asa ca azi am fost sa interpretam rezultatul. totul e f bine. asta una la mana. si a doua la mana, imi place tot mai mult de emel. :) imi place ca e om din ala destept si neprefacut. si mai cred ceva. cred ca si ei ii place de mine. eu aveam o energie, cum spuneam , de zile mari, vorbeam mult, radeam, si pana la urma am simtit nevoia sa imi cer scuze, tinand cont de faptul ca probabil are parte de o gramada de mamici din astea exuberante si e satula. si mi-a zis sa stau linistita, ca ea chiar nu are parte de genul asta asa mult, ca multe vin speriate si se gandesc numai la rele, si ca e mai reconfortant asa :)
asa ca m-am linistit. :)
ah, si inca ceva. azi am primit un cadou tare dragut! un peste. un peste albastru albastru, foarte evazat... zici ca e hippy :) si are un acvariu rotund superb! acum sta la geam aici la birou, la lumina, si e f fericit. diseara il duc sa ii arat noua locuinta :) stiu deja unde il asez. asa ca daca nu am luat canarul (zice ca nu e bine mai ales cand ai copil mic mic), macar am un peste. :)
dar, sa o luam pe rand.
Ieri am fost la ecograf, si am avut un soc... cat de mare s-a facut :) deja am vazut capul, nasul, buzele, barbita, si piciorusele. nu mi-a venit sa cred! :) si oricat as fi citit eu si m-as fi gandit pana acum ca am acolo un omusor, in momentul cand l-am vazut cum se agita pe acolo, a devenit totul foarte, foarte real :) e f zapacit si asta a observat chiar si doctorita (cea de la eco, alta decat emel) ... ca nu sta locului deloc :) dadea tot timpul din picioare, si lovea cu capul. cred ca il deranja aparatul ala de ecograf :) nu pot explica senzatia, si nici nu vreau. doar ca e ceva... incredibil! :) ieri, cand am ajuns acasa, aveam un zambet tamp pe fata :) si s-a mentinut pana seara. si azi am ceva ramasite :)
ei, si de atunci, am o energie si o voie buna ceva incredibil! nu ma asteptam, dintr-un om care nu se topea dupa copii si nici nu isi dorea unul in mod deosebit, sa simt asa. :)
cat eram acolo a venit si emel in vizita, ceea ce mie mi s-a parut f ok, si m-a surprins un pic sa vad ca ea chiar isi da interesul.
asa ca azi am fost sa interpretam rezultatul. totul e f bine. asta una la mana. si a doua la mana, imi place tot mai mult de emel. :) imi place ca e om din ala destept si neprefacut. si mai cred ceva. cred ca si ei ii place de mine. eu aveam o energie, cum spuneam , de zile mari, vorbeam mult, radeam, si pana la urma am simtit nevoia sa imi cer scuze, tinand cont de faptul ca probabil are parte de o gramada de mamici din astea exuberante si e satula. si mi-a zis sa stau linistita, ca ea chiar nu are parte de genul asta asa mult, ca multe vin speriate si se gandesc numai la rele, si ca e mai reconfortant asa :)
asa ca m-am linistit. :)
ah, si inca ceva. azi am primit un cadou tare dragut! un peste. un peste albastru albastru, foarte evazat... zici ca e hippy :) si are un acvariu rotund superb! acum sta la geam aici la birou, la lumina, si e f fericit. diseara il duc sa ii arat noua locuinta :) stiu deja unde il asez. asa ca daca nu am luat canarul (zice ca nu e bine mai ales cand ai copil mic mic), macar am un peste. :)
marți, 22 septembrie 2009
noi doi, cam la fel
sa va povestesc despre un baiat...
eu am 27 de ani. la fel si el.
la bunici, el statea cu un bloc mai in spate decat al meu. era rotofei la fata, cu piersici in obraji, si foarte foarte cret. nu ne bagam prea mult in seama atunci, decat cand era vorba de actiuni in "gasca" sau cand era concurs de trotinete, si atunci automat, toti tancii interactionau. foarte aproape era o unitate militara si cateodata mai dadeam de el pe cararile din spatele blocului, cele pe care le foloseam sa spionam militarii din post.
cand am mers la gradinita, eram in aceeasi grupa, la tovarasa Matilda :) Cand punea melodia aia cu... "copilaria, n-o poti uita, nu te mai intalnesti cu ea"... toata grupa mica plangea. :) apoi la serbare am fost pe rand: literele alfabetului (eu am fost E, el nu mai stiu exact), pitici in buline, ratuste, si tot asa...
in clasa intai am fost la aceeasi scoala, in aceeasi clasa. geta (asa ne zicea invatatoarea sa-i spunem) facea cu noi tot felul de jocuri de imaginatie, de ex. "ce e in fereastra"... desena un patrat pe tabla (fereastra), si acolo aparea ori o bucla, ori un semicerc, sau orice altceva, si noi trebuia sa ne inchipuim ca prin fereastra vedem numai o parte din intreg, si sa ne dam cu parerea ce ar putea fi intregul respectiv. putea fi un domn cu umbrela, un nor, o pisica, putea fi orice. tot ea ne citea mereu cate ceva din "Micul print" si zicea sa nu uitam niciodata de cartea asta, nici cand vom fi mari. nu am uitat. amandoi o stim si acum foarte bine.
la liceu iar... acelasi liceu, aceeasi clasa. culmea e ca nu era ceva planuit. pe vremea aia nu eram asa ca acum... prieteni buni. era pur si simplu intamplarea. de abia in liceu, cand am trecut prin tot felul de tampenii specifice varstei, am devenit cu adevarat prieteni. aveam o gasca de prieteni, si nu stiu... a fost o perioada perfecta. ar dura prea mult sa scriu aici toate cele. insa a fost exact asa cum ar trebui sa fie! cu chiuluri, cu invatat, cu petreceri, cu plecari la munte, cu tabere la mare, cu furisat din casa, cu barul preferat de unde nu lipseam in weekend, cu jocuri, cu ras mult, cu prietenii adevarate, cu nopti pierdute, cu iubiri, cu inimi frante, cu temeri, cu proiectii de viitor (el - o sa ma fac jurnalist, dar vreau sa ma fac si actor; eu - o sa ma fac jurnalist, oana - o sa ma fac doctor.... la toti ne-a iesit... macar 80%), cu mers la piese de teatru in care juca viitorul actor, cu seara dinaintea plecarii la mare, cand ai mei erau plecati in concediu si am cazat 10 oameni la mine, cu versurile de la vama veche cantate in tren ...."am sa ma-ntorc barbat"... si asa a fost... :))) si tot asa... cu ore de meditatie pentru facultate, la care mergeam amandoi ca doi batuti de soarta... vineri seara si sambata dimineata, la bucuresti... 3 meditatii. cu drumurile cu trenul inapoi acasa in care vorbeam toate tampeniile...
la facultate... pauza 2 ani din motiv de facultati diferite. a mea s-a desfiintat, asa ca iar am ajuns la aceeasi facultate, si culmea, in aceeasi grupa :) alte chiuluri, alte distractii, alte nopti pierdute. :) iar, exact asa cum trebuie sa fie in facultate. faza cu actoria nu a iesit. a iesit doar aia cu jurnalismul, dar stai linistit, ca nu e timpul pierdut. zic eu.
si ca si cum nu era de ajuns, exact cand l-a dat pe el proprietarul afara din chirie, am ramas si eu fara colega de apartament. asa ca, pana acum 2-3 ani, nu mai stiu exact, am impartit si acelasi apartament.
ce vroiam eu sa subliniez... cred ca cea mai mare parte din viata l-am avut pe langa mine. asa a fost sa fie. si pt cine sustine ca nu poate exista strict prietenie intre o fata si un baiat... ei bine eu pot sa sustin sus si tare ca se poate! si sunt 100% sigura ca si el confirma acelasi lucru.
si mai imi place ca, in cea mai mare parte, regasesc si acum anumite trasaturi care ne leaga, care ne fac sa vedem lumea cam la fel, imi place ca nu s-a "alterat" cu vremea, cel putin nu substanta, cu siguranta. asta ma face sa cred ca nici eu nu mi-am schimbat valorile. imi place ca si acum regasesc copilul in el. imi place ca exista legaturile alea invizibile pe care le simt la fel de prezente, legaturi tesute din tot trecutul comun. imi place ca inca puteam sa radem aiurea si sa facem misto (chiar si unul de altul), ca putem visa si ca putem sa intelegem refuzul de a aborda viata pragmatic. ca unul din noi poate fi oricat de boem vrea sa fie, si sa vorbeasca numai aiureli, fara ca celalat sa judece (iar rolurile pot alterna sau se pot suprapune). ca daca iesim in oras si oamenii de langa noi vorbesc de afaceri, planuri, chestii serioase, noi putem in timpul asta sa incepem sa cantam atunci cand in boxe se aude o melodie draga noua, si pt sincron e de ajuns o privire :) ca nu mi se pare ciudat sa-l iau de brat, ca nu exista nici un fel de sentiment de "ceva ciudat", ca pot sa il strang in brate daca a trecut mult de cand nu ne-am vazut si sa nu fie nici un fel de tenta sexuala, ca vede lumea in culori si detalii, ca e romantic si inca mai stie sa se indragosteasca. si da, ca e foarte ametit, dar asta e atat de definitoriu pt el inca din copilarie, incat mi s-ar parea ciudat daca ar fi altfel.
"auzzzzzzzzzzzzziiiiiiiiii.... Ieri t-am sunat sa iti spun La Multi ani! apoi am vb cu Marius..... si nu am mai vorbit cu tine.......:)))))))))) Asa ca ACUM.. LA MULTI ANI.... Tu si Peticutz !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Tot ce iti doresti!"
asta azi. urare pentru 21. fix cu o luna inainte de ziua mea. :))
urarea asta m-a facut pe mine sa scriu acum. si nu ma supar ca a gresit luna. e ceva atat de normal, ca e motiv de bucurie. bucurie ca e la fel :)
ahh, si tu, daca aterizezi pe aici, ai de grija sa nu ti se suie la cap. si nici macar nu vreau sa zici nimic!
:)
eu am 27 de ani. la fel si el.
la bunici, el statea cu un bloc mai in spate decat al meu. era rotofei la fata, cu piersici in obraji, si foarte foarte cret. nu ne bagam prea mult in seama atunci, decat cand era vorba de actiuni in "gasca" sau cand era concurs de trotinete, si atunci automat, toti tancii interactionau. foarte aproape era o unitate militara si cateodata mai dadeam de el pe cararile din spatele blocului, cele pe care le foloseam sa spionam militarii din post.
cand am mers la gradinita, eram in aceeasi grupa, la tovarasa Matilda :) Cand punea melodia aia cu... "copilaria, n-o poti uita, nu te mai intalnesti cu ea"... toata grupa mica plangea. :) apoi la serbare am fost pe rand: literele alfabetului (eu am fost E, el nu mai stiu exact), pitici in buline, ratuste, si tot asa...
in clasa intai am fost la aceeasi scoala, in aceeasi clasa. geta (asa ne zicea invatatoarea sa-i spunem) facea cu noi tot felul de jocuri de imaginatie, de ex. "ce e in fereastra"... desena un patrat pe tabla (fereastra), si acolo aparea ori o bucla, ori un semicerc, sau orice altceva, si noi trebuia sa ne inchipuim ca prin fereastra vedem numai o parte din intreg, si sa ne dam cu parerea ce ar putea fi intregul respectiv. putea fi un domn cu umbrela, un nor, o pisica, putea fi orice. tot ea ne citea mereu cate ceva din "Micul print" si zicea sa nu uitam niciodata de cartea asta, nici cand vom fi mari. nu am uitat. amandoi o stim si acum foarte bine.
la liceu iar... acelasi liceu, aceeasi clasa. culmea e ca nu era ceva planuit. pe vremea aia nu eram asa ca acum... prieteni buni. era pur si simplu intamplarea. de abia in liceu, cand am trecut prin tot felul de tampenii specifice varstei, am devenit cu adevarat prieteni. aveam o gasca de prieteni, si nu stiu... a fost o perioada perfecta. ar dura prea mult sa scriu aici toate cele. insa a fost exact asa cum ar trebui sa fie! cu chiuluri, cu invatat, cu petreceri, cu plecari la munte, cu tabere la mare, cu furisat din casa, cu barul preferat de unde nu lipseam in weekend, cu jocuri, cu ras mult, cu prietenii adevarate, cu nopti pierdute, cu iubiri, cu inimi frante, cu temeri, cu proiectii de viitor (el - o sa ma fac jurnalist, dar vreau sa ma fac si actor; eu - o sa ma fac jurnalist, oana - o sa ma fac doctor.... la toti ne-a iesit... macar 80%), cu mers la piese de teatru in care juca viitorul actor, cu seara dinaintea plecarii la mare, cand ai mei erau plecati in concediu si am cazat 10 oameni la mine, cu versurile de la vama veche cantate in tren ...."am sa ma-ntorc barbat"... si asa a fost... :))) si tot asa... cu ore de meditatie pentru facultate, la care mergeam amandoi ca doi batuti de soarta... vineri seara si sambata dimineata, la bucuresti... 3 meditatii. cu drumurile cu trenul inapoi acasa in care vorbeam toate tampeniile...
la facultate... pauza 2 ani din motiv de facultati diferite. a mea s-a desfiintat, asa ca iar am ajuns la aceeasi facultate, si culmea, in aceeasi grupa :) alte chiuluri, alte distractii, alte nopti pierdute. :) iar, exact asa cum trebuie sa fie in facultate. faza cu actoria nu a iesit. a iesit doar aia cu jurnalismul, dar stai linistit, ca nu e timpul pierdut. zic eu.
si ca si cum nu era de ajuns, exact cand l-a dat pe el proprietarul afara din chirie, am ramas si eu fara colega de apartament. asa ca, pana acum 2-3 ani, nu mai stiu exact, am impartit si acelasi apartament.
ce vroiam eu sa subliniez... cred ca cea mai mare parte din viata l-am avut pe langa mine. asa a fost sa fie. si pt cine sustine ca nu poate exista strict prietenie intre o fata si un baiat... ei bine eu pot sa sustin sus si tare ca se poate! si sunt 100% sigura ca si el confirma acelasi lucru.
si mai imi place ca, in cea mai mare parte, regasesc si acum anumite trasaturi care ne leaga, care ne fac sa vedem lumea cam la fel, imi place ca nu s-a "alterat" cu vremea, cel putin nu substanta, cu siguranta. asta ma face sa cred ca nici eu nu mi-am schimbat valorile. imi place ca si acum regasesc copilul in el. imi place ca exista legaturile alea invizibile pe care le simt la fel de prezente, legaturi tesute din tot trecutul comun. imi place ca inca puteam sa radem aiurea si sa facem misto (chiar si unul de altul), ca putem visa si ca putem sa intelegem refuzul de a aborda viata pragmatic. ca unul din noi poate fi oricat de boem vrea sa fie, si sa vorbeasca numai aiureli, fara ca celalat sa judece (iar rolurile pot alterna sau se pot suprapune). ca daca iesim in oras si oamenii de langa noi vorbesc de afaceri, planuri, chestii serioase, noi putem in timpul asta sa incepem sa cantam atunci cand in boxe se aude o melodie draga noua, si pt sincron e de ajuns o privire :) ca nu mi se pare ciudat sa-l iau de brat, ca nu exista nici un fel de sentiment de "ceva ciudat", ca pot sa il strang in brate daca a trecut mult de cand nu ne-am vazut si sa nu fie nici un fel de tenta sexuala, ca vede lumea in culori si detalii, ca e romantic si inca mai stie sa se indragosteasca. si da, ca e foarte ametit, dar asta e atat de definitoriu pt el inca din copilarie, incat mi s-ar parea ciudat daca ar fi altfel.
"auzzzzzzzzzzzzziiiiiiiiii.... Ieri t-am sunat sa iti spun La Multi ani! apoi am vb cu Marius..... si nu am mai vorbit cu tine.......:)))))))))) Asa ca ACUM.. LA MULTI ANI.... Tu si Peticutz !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Tot ce iti doresti!"
asta azi. urare pentru 21. fix cu o luna inainte de ziua mea. :))
urarea asta m-a facut pe mine sa scriu acum. si nu ma supar ca a gresit luna. e ceva atat de normal, ca e motiv de bucurie. bucurie ca e la fel :)
ahh, si tu, daca aterizezi pe aici, ai de grija sa nu ti se suie la cap. si nici macar nu vreau sa zici nimic!
:)
miercuri, 16 septembrie 2009
cum ar fi? ce ar fi?
... sa ma mut la Praga? si asta nu la nivel de idee, ca sa zic asa... nu, ce ar fi, concret, sa ma mut la praga? primul gand... nu am cum tocmai acum. al doilea... iti dai seama daca venea propunerea mai la inceputul anului? apoi... cred ca e misto acolo... si tot asa
mai intai a trebuir sa depasesc principala bariera... nu o sa pot sta acasa (pt ca asta e clar ca va trebui sa fac cel putin 6 luni dupa ce apare petit) si sa nu am pe nimeni care sa imi tina de plicits... pai cu cine o sa vorbesc, si cu cine o sa stau in timpul zilei, si cu cine o sa ies la plimbare, si limba nu o inteleg, si nici macar la tv daca dau drumu nu o sa inteleg nimic, si mama nu o sa poata veni la mine, nici prietenii, si tot asa. pt unii poate parea ciudat, dar eu, serios, nu as putea asa. fara oamenii la care tin pe langa mine, fara comunicare, eu as muri. sa stau si sa nu am cu cine sa vorbesc cat e ziua de lunga? nu pot. si nu ca as fi eu vreo guraliva careia nu-i mai tace gura. dar chiar si asa... plus ca probabil si asa o sa fiu capiata ca nu voi sti ce si cum trebuie sa fac unuia asa mic mic.
pe de alta parte, intotdeauna mi-am dorit sa apara ceva asa, ca din cer, sa pot impacheta totul si sa plec. un oras nou, atatea lucruri de descoperit, si numai experienta in sine mi se pare ceva foarte tare! si e ataaaattttt de tentant, incat tind sa ignor restul fricilor. si tentatia creste la fiecare ora :)
bine, inainte de asta, ar mai fi un interviu de trecut, adversari si tot asa :)
dar... parca vad cum strang totul de prin casa, ce e mai important, fac bagaje, indes, ma agit, intre timp poate apare si burta, si uita asa dura dura prin casa... hai, strans calabalacu si plecat de acasa. mama plange, tata se abtine, prietenii bombane ca nu suntem normali... :)))) si dupa aia sa ajungi acolo, sa aranjez culcusul, iaaaaarrrrr cautat de mobila, de accesorii, de data asta si pt petit, iaaaaar aranjat casa... iaaaarrrr
dar... plecat prima oara la plimbare prin noul oras care te primeste, atentia la oameni, cum sunt ei? zambesc? sunt incruntati? merg apasat? sau se plimba? cum sunt cafenelele? au si ei flori la colt de strada? cum miroase orasul? cum e lumina acolo? avem parc aproape?
hmmm :) as cam indrazni :) chiar si asa. ce, petit... tb sa inveti de mic sa fii plimbaret si sa ai curaj! :)
hai ca sapt asta s-a intamplat cate ceva in fiecare zi. ia sa vedem pana duminica ce se mai intampla?
mai intai a trebuir sa depasesc principala bariera... nu o sa pot sta acasa (pt ca asta e clar ca va trebui sa fac cel putin 6 luni dupa ce apare petit) si sa nu am pe nimeni care sa imi tina de plicits... pai cu cine o sa vorbesc, si cu cine o sa stau in timpul zilei, si cu cine o sa ies la plimbare, si limba nu o inteleg, si nici macar la tv daca dau drumu nu o sa inteleg nimic, si mama nu o sa poata veni la mine, nici prietenii, si tot asa. pt unii poate parea ciudat, dar eu, serios, nu as putea asa. fara oamenii la care tin pe langa mine, fara comunicare, eu as muri. sa stau si sa nu am cu cine sa vorbesc cat e ziua de lunga? nu pot. si nu ca as fi eu vreo guraliva careia nu-i mai tace gura. dar chiar si asa... plus ca probabil si asa o sa fiu capiata ca nu voi sti ce si cum trebuie sa fac unuia asa mic mic.
pe de alta parte, intotdeauna mi-am dorit sa apara ceva asa, ca din cer, sa pot impacheta totul si sa plec. un oras nou, atatea lucruri de descoperit, si numai experienta in sine mi se pare ceva foarte tare! si e ataaaattttt de tentant, incat tind sa ignor restul fricilor. si tentatia creste la fiecare ora :)
bine, inainte de asta, ar mai fi un interviu de trecut, adversari si tot asa :)
dar... parca vad cum strang totul de prin casa, ce e mai important, fac bagaje, indes, ma agit, intre timp poate apare si burta, si uita asa dura dura prin casa... hai, strans calabalacu si plecat de acasa. mama plange, tata se abtine, prietenii bombane ca nu suntem normali... :)))) si dupa aia sa ajungi acolo, sa aranjez culcusul, iaaaaarrrrr cautat de mobila, de accesorii, de data asta si pt petit, iaaaaar aranjat casa... iaaaarrrr
dar... plecat prima oara la plimbare prin noul oras care te primeste, atentia la oameni, cum sunt ei? zambesc? sunt incruntati? merg apasat? sau se plimba? cum sunt cafenelele? au si ei flori la colt de strada? cum miroase orasul? cum e lumina acolo? avem parc aproape?
hmmm :) as cam indrazni :) chiar si asa. ce, petit... tb sa inveti de mic sa fii plimbaret si sa ai curaj! :)
hai ca sapt asta s-a intamplat cate ceva in fiecare zi. ia sa vedem pana duminica ce se mai intampla?
marți, 15 septembrie 2009
am facut prostii
asa.... ziceam un pic mai devreme la un comentariu cum m-am trezit eu de dimineata pe modul ignore la antipatici, si cum de acum o sa vad eu partea frumoasa a lucrurilor si cum nu o sa mai fie naspa saptamana asta... asaaaaa... ei, acum chiar incerc foarte tare sa vad partea buna la prostia mea de dimineata.
ce am facut? pai am julit o masina. alta decat a mea. de fapt nu... doua masini (aici intra si a mea).
acum, varianta in care eu nu vad partea "buna" ar suna asa...
din vina mea. e prima chestie naspa pe care o patesc de cand am permisul, din vina mea. adica mi-am facut botezul. asta ce inseamna? ca sunt bagareata si tupeista si incep sa adopt stilul nesimtitului din trafic? si poate sunt si fraiera? si ca nu am reusit sa fiu suficient de atenta. si ca probabil acum o sa umblu pe la asigurari, pe la service, chestii de-astea dragute.
partea in care eu vad partea buna suna asa:
da, ok, din vina mea, insa... din prostia celui din stanga mea (adica julitul), care a fost prea incet si prea fricos si nu a avut viteza de reactie. si cum sa fiu atenta la el cand taximetristului idiot din dreapta gesticula nervos ca de ce ne bagam noi in intersectie sa trecem, cand vine el! asa ca eu, cu un ochi la taximetristul nervos si fara sa stiu ca ala paralel cu mine era un adevarat molau la volan, am virat. si m-am oprit lipita de el, julitul, care nu se miscase din loc. (da, ok, suna cam tras de par... e clar vina mea, dar am scuze. ce sa fac... asa suna partea ok a lucrurilor... nu e vina mea :)) ) si inca ceva... nu s-a intamplat de fapt nimic nasol. doar ca atunci cand ne-am pus in miscare, lipiti fiind, ne-am harjait un pic. eu am o julitura mica, dar mai adanca, el una mai mare putin, dar mai superficiala. in plus, moulaul a fost chiar de treaba, si a zis ca se duce cu ea la spalatorie, si vede ce ii face, ca poate iese julitura cumva si nu mai e nevoie sa mergem la asigurari. asa ca poate scap si de drumuri aiurea.
acum, serios, mi s-a facut brusc un gol in stomac cand m-am vazut lipita de ala, si-mi tremurau un pic picioarele cand m-am dat jos din masina. ma gandeam ca cine stie de ce nervos dau. si stiam si ca e vina mea. bine, eu m-am dus degajata la el, i-am dat buna-dimineata (si chiar nu a sunatironic), ce sa mai... eram stapana pe mine, chipurile :). noroc ca a fost de treaba si calm, si s-a rezolvat imediat.
ei, acum sa vedem daca functioneaza autosugestia si gandirea pozitiva... ma suna nenea diseara sa mergem la asigurari sau nu?
ce am facut? pai am julit o masina. alta decat a mea. de fapt nu... doua masini (aici intra si a mea).
acum, varianta in care eu nu vad partea "buna" ar suna asa...
din vina mea. e prima chestie naspa pe care o patesc de cand am permisul, din vina mea. adica mi-am facut botezul. asta ce inseamna? ca sunt bagareata si tupeista si incep sa adopt stilul nesimtitului din trafic? si poate sunt si fraiera? si ca nu am reusit sa fiu suficient de atenta. si ca probabil acum o sa umblu pe la asigurari, pe la service, chestii de-astea dragute.
partea in care eu vad partea buna suna asa:
da, ok, din vina mea, insa... din prostia celui din stanga mea (adica julitul), care a fost prea incet si prea fricos si nu a avut viteza de reactie. si cum sa fiu atenta la el cand taximetristului idiot din dreapta gesticula nervos ca de ce ne bagam noi in intersectie sa trecem, cand vine el! asa ca eu, cu un ochi la taximetristul nervos si fara sa stiu ca ala paralel cu mine era un adevarat molau la volan, am virat. si m-am oprit lipita de el, julitul, care nu se miscase din loc. (da, ok, suna cam tras de par... e clar vina mea, dar am scuze. ce sa fac... asa suna partea ok a lucrurilor... nu e vina mea :)) ) si inca ceva... nu s-a intamplat de fapt nimic nasol. doar ca atunci cand ne-am pus in miscare, lipiti fiind, ne-am harjait un pic. eu am o julitura mica, dar mai adanca, el una mai mare putin, dar mai superficiala. in plus, moulaul a fost chiar de treaba, si a zis ca se duce cu ea la spalatorie, si vede ce ii face, ca poate iese julitura cumva si nu mai e nevoie sa mergem la asigurari. asa ca poate scap si de drumuri aiurea.
acum, serios, mi s-a facut brusc un gol in stomac cand m-am vazut lipita de ala, si-mi tremurau un pic picioarele cand m-am dat jos din masina. ma gandeam ca cine stie de ce nervos dau. si stiam si ca e vina mea. bine, eu m-am dus degajata la el, i-am dat buna-dimineata (si chiar nu a sunatironic), ce sa mai... eram stapana pe mine, chipurile :). noroc ca a fost de treaba si calm, si s-a rezolvat imediat.
ei, acum sa vedem daca functioneaza autosugestia si gandirea pozitiva... ma suna nenea diseara sa mergem la asigurari sau nu?
luni, 14 septembrie 2009
dup dup dup
da, saptama trecuta nu am avut chef de scris. pur si simplu nu m-a tentat. nu am avut nimic interesant de zis. ce am avut insa au fost nervi. foarte multi nervi. nervi veniti dintr-o data. nervi iscati ca un vartej care creste si creste. adica acum puteam fi linistita si peste 10 minute sa apara ceva care sa ma irite foarte tare. de exemplu ostilitatea. orice ton mai intepat, orice ton ironic, orice ton superior, orice ton ridicat, isi punea amprenta asupra mea. deocamdata e luni si sunt curioasa daca si saptamana asta va decurge la fel. ma enerveaza la maxim incordarea si incrancenarea.
dupa cum a inceput, exista sanse sa o tin tot asa. e bine macar ca nimeni drag nu ma enerveaza. asta mai lipsea! nu, doar antipaticii uzuali.
dar eu nu vreau! jur! nu vreau sa fiu ca domna nebuna! doamna nebuna cu dracii in sacosa pe care o cara mereu dupa ea! nu! nu! nu! si jur ca nu ma enervam de rea! nu! aveam motive de fiecare data! dar de ce pun mereu semnul exclamarii!?
si uite asa dup dup dup hormonii...!
dupa cum a inceput, exista sanse sa o tin tot asa. e bine macar ca nimeni drag nu ma enerveaza. asta mai lipsea! nu, doar antipaticii uzuali.
dar eu nu vreau! jur! nu vreau sa fiu ca domna nebuna! doamna nebuna cu dracii in sacosa pe care o cara mereu dupa ea! nu! nu! nu! si jur ca nu ma enervam de rea! nu! aveam motive de fiecare data! dar de ce pun mereu semnul exclamarii!?
si uite asa dup dup dup hormonii...!
luni, 7 septembrie 2009
un pic abramburit
azi e luni. e o zi ploioasa, asa cum imi place mie la nebunie. dupa o sambata in care am lesinat de caldura, a venit duminica ploioasa :) doamne! a fost perfect sa ma trezesc pe racoare, cu norii calare pe geam!
petit iar mi-a dat trezirea cu noaptea in cap, dar macar am reusit ca vineri si sambata sa nu ma mai trezesc in timpul noptii. pacat ca de azi noapte iar am revenit la programul cu trezire la ora 4-5 dimineata si chinuit de readormit dupa aia.
am prins un film din ala frumos de tot duminica dimineata (atunci cum eram cu noaptea-n cap), si am stat singura pe canapea, cu ciurepii in dungi colorate, crosetati de maita,in picioare, si m-am uitat la tv. mi-a dat o stare de tare bine, asta asa, ca sa incep frumos ziua :)
am mancat un sandwich, am facut o cafeluta, am citit un pic de frida... mi-a fost tare,tare bine. nu am avut chef sa fac nimic, decat lucruri care imi plac. ca atunci cand eram la mama acasa si nu trebuia sa fac nimic in weekend pt ca avea altcineva grija. m-am jucat pe calculator, dupa aia am fost si am cumparat niste paste pentru care ocu a gasit reteta pe net, am gatit impreuna si daca nu ar fi fost piperul pus in exces (nu de mine), ar fi fost foarte bun. asa raman doar la bun.
am mancat in pat si am vazut "lost in translation"... nu mi-a placut din prima, dar pana la urma a fost chiar dragut. oricum, in ton cu duminica ploioasa.
iar m-am mai jucat, iar am mai citit un pic, am facut o baie, iar un film. a fost o zi intr-adevar relaxanta, cum demult nu am mai avut!
azi a inceput bine, am fost la mobexpert cu radu, pt o sedinta foto strict la mobilier, ceea ce a fost ok pt ca am lipsit jumatate de zi de la munca. si mi-a dat si un plus de energie.
ce e mai aiurea e ca nu am primit banii (e deja o intarziere considerabila), si asta ma cam indispune. diseara insa sunt musafir, asa ca poate se schimba starea :)
mi-e pofta de dulciure, mi-e pofta de mancaruri care nu sunt tocmai ok in mod normal, gen Mc sau KFC, mi-e pofta numai de lucruri gustoase. in continuare mi se face greata numai la gandul de gratar. dar il alung repede (gandul) si sunt ok. oare ce am facut sa merit o stare generala atat de bine? nu mi-a fost rau nici macar o singura data! petit, esti de treaba sa stii :).
ahhh, si ce am mai patit, mi-am dat seama sambata seara, ca exista anumite situatii in care imi vine sa o iau la fuga. am fost un pic sus pe TNB si tocmai faceau aia repetitii pentru nu stiu ce concert. cand am ajuns in dreptul boxelor, fix atunci au bagat aia tobe si basi si alte nenorociri, ca instant mi s-a suit stomacul in gat. primul instinct, sa ma intorc si sa fug. nu am mai avut problema asta niciodata! :) radeam noi dupa aia ca petit, cred ca in momentul ala s-a zdruncinat tot. din ce statea linistit acolo la el in saculet, deodata a vibrat puternic, s-a zguduit, s-a zdruncinat... ce-o fi zis... baaaaaiiiii... ce se intaaammplaaa?!! e cutreeemuuur?!! opritiii!!! ce mi se intammmplaaaa?!! :)) si dupa aia ziceam... stai linistit petit, ca nu facem misto de tine! :) nu inca! :)
la fel si azi, cand veneam cu radu spre birou (radu care e foarte calm si linistit, la volan s-a tranformat) :) accelereaza brusc, pune frane, depaseste pe contrasens si vine masina din fata, intra pe portiunea de drum in lucru si le taie la toti fata.... ce sa mai... eu, in dreapta, puneam numai frane imaginate :) iar mi se facuse stomacul cat un purice si nu vroiam decat sa ma dau jos. mie care imi placeau chestiile astea, si imi placea sa mi se stranga stomacul cand accelera masina :) acum i-am zis... stii ceva... eu nu vreau sa merg cu tine cu masina in afara bucurestiului :)
ce e cu fazele astea? ina zice ca e instinctul de a proteja... o fi, ce sa zic?
si tot ina zice ca m-am rotunjit la fata. "stai sa pun palmele pe obraji, sa vad daca palmele mi se umplu de ei. mie nu mi se pare ca s-au rotunjit obrajii. chiar m-am ingrasat?"... "nu rotunjit ca ingrasat. rotunjit in linii! nu intelegi!". nu inteleg :))
hai ca am scris un pic abramburit, dar nu conteaza nici un pic. da, asa sunt eu azi, abramburit :)
petit iar mi-a dat trezirea cu noaptea in cap, dar macar am reusit ca vineri si sambata sa nu ma mai trezesc in timpul noptii. pacat ca de azi noapte iar am revenit la programul cu trezire la ora 4-5 dimineata si chinuit de readormit dupa aia.
am prins un film din ala frumos de tot duminica dimineata (atunci cum eram cu noaptea-n cap), si am stat singura pe canapea, cu ciurepii in dungi colorate, crosetati de maita,in picioare, si m-am uitat la tv. mi-a dat o stare de tare bine, asta asa, ca sa incep frumos ziua :)
am mancat un sandwich, am facut o cafeluta, am citit un pic de frida... mi-a fost tare,tare bine. nu am avut chef sa fac nimic, decat lucruri care imi plac. ca atunci cand eram la mama acasa si nu trebuia sa fac nimic in weekend pt ca avea altcineva grija. m-am jucat pe calculator, dupa aia am fost si am cumparat niste paste pentru care ocu a gasit reteta pe net, am gatit impreuna si daca nu ar fi fost piperul pus in exces (nu de mine), ar fi fost foarte bun. asa raman doar la bun.
am mancat in pat si am vazut "lost in translation"... nu mi-a placut din prima, dar pana la urma a fost chiar dragut. oricum, in ton cu duminica ploioasa.
iar m-am mai jucat, iar am mai citit un pic, am facut o baie, iar un film. a fost o zi intr-adevar relaxanta, cum demult nu am mai avut!
azi a inceput bine, am fost la mobexpert cu radu, pt o sedinta foto strict la mobilier, ceea ce a fost ok pt ca am lipsit jumatate de zi de la munca. si mi-a dat si un plus de energie.
ce e mai aiurea e ca nu am primit banii (e deja o intarziere considerabila), si asta ma cam indispune. diseara insa sunt musafir, asa ca poate se schimba starea :)
mi-e pofta de dulciure, mi-e pofta de mancaruri care nu sunt tocmai ok in mod normal, gen Mc sau KFC, mi-e pofta numai de lucruri gustoase. in continuare mi se face greata numai la gandul de gratar. dar il alung repede (gandul) si sunt ok. oare ce am facut sa merit o stare generala atat de bine? nu mi-a fost rau nici macar o singura data! petit, esti de treaba sa stii :).
ahhh, si ce am mai patit, mi-am dat seama sambata seara, ca exista anumite situatii in care imi vine sa o iau la fuga. am fost un pic sus pe TNB si tocmai faceau aia repetitii pentru nu stiu ce concert. cand am ajuns in dreptul boxelor, fix atunci au bagat aia tobe si basi si alte nenorociri, ca instant mi s-a suit stomacul in gat. primul instinct, sa ma intorc si sa fug. nu am mai avut problema asta niciodata! :) radeam noi dupa aia ca petit, cred ca in momentul ala s-a zdruncinat tot. din ce statea linistit acolo la el in saculet, deodata a vibrat puternic, s-a zguduit, s-a zdruncinat... ce-o fi zis... baaaaaiiiii... ce se intaaammplaaa?!! e cutreeemuuur?!! opritiii!!! ce mi se intammmplaaaa?!! :)) si dupa aia ziceam... stai linistit petit, ca nu facem misto de tine! :) nu inca! :)
la fel si azi, cand veneam cu radu spre birou (radu care e foarte calm si linistit, la volan s-a tranformat) :) accelereaza brusc, pune frane, depaseste pe contrasens si vine masina din fata, intra pe portiunea de drum in lucru si le taie la toti fata.... ce sa mai... eu, in dreapta, puneam numai frane imaginate :) iar mi se facuse stomacul cat un purice si nu vroiam decat sa ma dau jos. mie care imi placeau chestiile astea, si imi placea sa mi se stranga stomacul cand accelera masina :) acum i-am zis... stii ceva... eu nu vreau sa merg cu tine cu masina in afara bucurestiului :)
ce e cu fazele astea? ina zice ca e instinctul de a proteja... o fi, ce sa zic?
si tot ina zice ca m-am rotunjit la fata. "stai sa pun palmele pe obraji, sa vad daca palmele mi se umplu de ei. mie nu mi se pare ca s-au rotunjit obrajii. chiar m-am ingrasat?"... "nu rotunjit ca ingrasat. rotunjit in linii! nu intelegi!". nu inteleg :))
hai ca am scris un pic abramburit, dar nu conteaza nici un pic. da, asa sunt eu azi, abramburit :)
marți, 1 septembrie 2009
cartoforii
in dimineata asta m-am suparat foarte tare pe degetele mele mari de la picioare. am mai avut eu in trecut neintelegeri si cu alte degete, dar astea chiar intrec masura!
degetele mele mari de la picioare sunt putin handicapate. bine, e cam mult spus. dar sunt diferite de celelalte. si anume, au varfurile orientate in sus. se poate spune ca sunt cu nasul pe sus? sau ce? ca sunt mereu cu ochii pe verisoarele de la maini? nu stiu, dar nu e frumos din partea lor. si asta pt ca toate sosetele au "cartofi" in dreptul degetelor mari. dar toate sosetele! una nu scapa! "cartofi" inseamna gauri. adica degetele stau ce stau ascunse, dar pt ca se simt neglijate, sau puse in umbra, sau pt ca nu mai vad ele ce se intampla, simt nevoia sa isi faca loc catre lumina si sa scoata capul afara.
numai ca azi am observat ca sunt pe cale sa faca una nefacuta. se pare ca prind puteri din ce in ce mai mari, si se pregatesc sa atace tenesii! pai e posibil asa ceva? tenesii mei au in dreptul degetelor mari niste mici mici crapaturi sau striatii, nu stiu cum sa le zic. iar daca ridic varful degetelor in sus (ca aia mici cand probeaza pantofi si vor mamele sa vada unde le ajunge varful degetelor), zgarieturile se evidentiaza si mai mult. ei, si eu acum ce as putea face? sa le pilesc? sa le maltratez? nu pot, ca sunt ale mele! ce sa le fac? cred ca trebuie sa purtam o discutie. totul pana la tenesi! cartoforilor!
degetele mele mari de la picioare sunt putin handicapate. bine, e cam mult spus. dar sunt diferite de celelalte. si anume, au varfurile orientate in sus. se poate spune ca sunt cu nasul pe sus? sau ce? ca sunt mereu cu ochii pe verisoarele de la maini? nu stiu, dar nu e frumos din partea lor. si asta pt ca toate sosetele au "cartofi" in dreptul degetelor mari. dar toate sosetele! una nu scapa! "cartofi" inseamna gauri. adica degetele stau ce stau ascunse, dar pt ca se simt neglijate, sau puse in umbra, sau pt ca nu mai vad ele ce se intampla, simt nevoia sa isi faca loc catre lumina si sa scoata capul afara.
numai ca azi am observat ca sunt pe cale sa faca una nefacuta. se pare ca prind puteri din ce in ce mai mari, si se pregatesc sa atace tenesii! pai e posibil asa ceva? tenesii mei au in dreptul degetelor mari niste mici mici crapaturi sau striatii, nu stiu cum sa le zic. iar daca ridic varful degetelor in sus (ca aia mici cand probeaza pantofi si vor mamele sa vada unde le ajunge varful degetelor), zgarieturile se evidentiaza si mai mult. ei, si eu acum ce as putea face? sa le pilesc? sa le maltratez? nu pot, ca sunt ale mele! ce sa le fac? cred ca trebuie sa purtam o discutie. totul pana la tenesi! cartoforilor!
luni, 31 august 2009
bine bine
deci nu pot sa explic cata energie am in dimineata asta! mai trag un ochi pe geam si vine alt val de energie :) parca am un motoras generator de voie buna. doamne, te rog, sa nu vina nimeni sa-mi strice starea asta! mi-e atat de bine incat simt ca eman asta prin toti porii!
nu stiu ce anume a generat toata manifestarea asta de forte, dar nici nu conteaza. banuiesc ca o contributie majora o are vremea de afara.
am inceput sa ma trezesc si intai am simtit racoarea. am auzit apoi fosnaitul masinilor care treceau pe soseaua uda de afara. am deschis ochii si printre verdele aprins al ferigii uriase si al cocotierului am vazut geamul prin care griul intra la mine in dormitor. imi place la nebunie sa ma cuibaresc in pat cand e racoare afara si e geamul deschis larg, iar zgomotul strazii e plin de agitatie.
a fost o dimineata in care m-am miscat repede si am reusit sa ies destul de repede din casa. pe drum spre servici am avut asa, o clipa, in care mi-a suras extrem de tare gandul "si daca acum as conduce in continuare si m-as opri la munte?". dar extrem de tare. nici nu era greu. sunam si ziceam ca mi-e rau, si ca nu pot ajunge. si plecam eu asa, singura, la un drum intr-o zi ploioasa, cu muzica mea, la munte. si nu trebuia sa stie nimeni unde sunt si ce fac, ca pana dupamiaza eram deja inapoi. :)
aveam insa doua colege cu mine in masina, asa ca era mai greu de pus in aplicare. plus ca e deadline si riscam sa provoc o adevarata tornada in birou :). totusi, ar fi fost un mod dragut de a incepe saptamana.
oricum, imi place toamna la nebunie, si cred ca e foarte aproape de noi.
si mai cred ca am o nevoie aproape organica de munte, si daca nu ma duc cat mai curand o sa ma supar. de munte nu gen sinaia, de munte din ala cu oameni putini, de munte adevarat, de munte cu miros de lemn, si aer cu miros de verde.
si mai cred ca lui "petit" ii place vremea asta cum imi place si mie si pulseaza niste energie in plus la mine aici :)
nu stiu ce anume a generat toata manifestarea asta de forte, dar nici nu conteaza. banuiesc ca o contributie majora o are vremea de afara.
am inceput sa ma trezesc si intai am simtit racoarea. am auzit apoi fosnaitul masinilor care treceau pe soseaua uda de afara. am deschis ochii si printre verdele aprins al ferigii uriase si al cocotierului am vazut geamul prin care griul intra la mine in dormitor. imi place la nebunie sa ma cuibaresc in pat cand e racoare afara si e geamul deschis larg, iar zgomotul strazii e plin de agitatie.
a fost o dimineata in care m-am miscat repede si am reusit sa ies destul de repede din casa. pe drum spre servici am avut asa, o clipa, in care mi-a suras extrem de tare gandul "si daca acum as conduce in continuare si m-as opri la munte?". dar extrem de tare. nici nu era greu. sunam si ziceam ca mi-e rau, si ca nu pot ajunge. si plecam eu asa, singura, la un drum intr-o zi ploioasa, cu muzica mea, la munte. si nu trebuia sa stie nimeni unde sunt si ce fac, ca pana dupamiaza eram deja inapoi. :)
aveam insa doua colege cu mine in masina, asa ca era mai greu de pus in aplicare. plus ca e deadline si riscam sa provoc o adevarata tornada in birou :). totusi, ar fi fost un mod dragut de a incepe saptamana.
oricum, imi place toamna la nebunie, si cred ca e foarte aproape de noi.
si mai cred ca am o nevoie aproape organica de munte, si daca nu ma duc cat mai curand o sa ma supar. de munte nu gen sinaia, de munte din ala cu oameni putini, de munte adevarat, de munte cu miros de lemn, si aer cu miros de verde.
si mai cred ca lui "petit" ii place vremea asta cum imi place si mie si pulseaza niste energie in plus la mine aici :)
joi, 27 august 2009
pai e frumos asa?
eu as vrea sa stiu: cand te indragostesti, e ok sa uiti chiar asa de toate si de toti?
eu acum stiu cum suna raspunsul ala frumos, ca da, cand iubesti nimic nu mai conteaza, nu mai vezi si nu mai auzi, si nu mai stii si nu mai conteaza... da, stiu.
dar chiar si asa... chiar sa nu mai conteze nimic, nimic?
de unde vin cu toate astea... am si eu o prietena. prietena mea cea mai buna. numai ca prietena mea cea mai buna e disparuta de vreo 2 saptamani. nici un semn, nimic, nimic. si asta dupa ce tot eu am sunat ultima data. de fapt ultimele dati.
eu stiu ce se intampla, drept pt care nu am impresia ca nu ii pasa, sau ca nu mai suntem prietene, sau ca vai ce a facut! nu. ea oricum ramane top de lista. dar chiar sunt curioasa sa vad cat o tine... ia domne sa vad si eu cat poti sa stai disparuta? da' chiar asa nici un semn? o mai las o saptamana si dupa aia ii bat obrazul. bineee, bineeeee...
eu acum stiu cum suna raspunsul ala frumos, ca da, cand iubesti nimic nu mai conteaza, nu mai vezi si nu mai auzi, si nu mai stii si nu mai conteaza... da, stiu.
dar chiar si asa... chiar sa nu mai conteze nimic, nimic?
de unde vin cu toate astea... am si eu o prietena. prietena mea cea mai buna. numai ca prietena mea cea mai buna e disparuta de vreo 2 saptamani. nici un semn, nimic, nimic. si asta dupa ce tot eu am sunat ultima data. de fapt ultimele dati.
eu stiu ce se intampla, drept pt care nu am impresia ca nu ii pasa, sau ca nu mai suntem prietene, sau ca vai ce a facut! nu. ea oricum ramane top de lista. dar chiar sunt curioasa sa vad cat o tine... ia domne sa vad si eu cat poti sa stai disparuta? da' chiar asa nici un semn? o mai las o saptamana si dupa aia ii bat obrazul. bineee, bineeeee...
miercuri, 26 august 2009
emel
o cheama emel nuraltay, si ea o sa fie doctorita noastra.
trebuie sa recunosc, mi-e un pic frica de ea :) (frica in sens bun, daca exista si asa ceva). e foarte barbatoasa si hotarata, si am senzatia ca nu trebuie sa ies din cuvantul ei. de mult nu am mai cunoscut un om asa. imi place. pare foarte sigura pe ea si iti da senzatia ca asa e, cum zice, si nu exista alta cale.
m-a luat de la inceput. "am o conditie. foarte importanta. asta daca vrei sa mergem impreuna mai departe. nu iei mai mult de 12 kg pana la final." mai pot sa mai zic ceva? :) a facut militarie cu mine... fara tigari, fara ciocolata, fara cola, fara cafea... chestii de-astea.
pana la urma i-am zis... "eu, cand vine vorba de doctor, sunt cam fricoasa, asa ca e ok daca sunteti mai dura". "ti se pare ca sunt dura?" :)))
ei, acum sa nu se inteleaga ca e vreo scorpie rea. nu. zambeste cand e cazul, am si ras impreuna pana la final, si cel mai important e ca m-a facut sa am incredere in ea si in faptul ca daca am nevoie de ceva, e acolo.
important e ca totul e ok. am vazut si o inima mica astazi cum batea acolo! :)
si pana la urma, daca nu sunt eu barbata, e ea pt toti 3 la un loc. :)
verdict: imi place de ea
trebuie sa recunosc, mi-e un pic frica de ea :) (frica in sens bun, daca exista si asa ceva). e foarte barbatoasa si hotarata, si am senzatia ca nu trebuie sa ies din cuvantul ei. de mult nu am mai cunoscut un om asa. imi place. pare foarte sigura pe ea si iti da senzatia ca asa e, cum zice, si nu exista alta cale.
m-a luat de la inceput. "am o conditie. foarte importanta. asta daca vrei sa mergem impreuna mai departe. nu iei mai mult de 12 kg pana la final." mai pot sa mai zic ceva? :) a facut militarie cu mine... fara tigari, fara ciocolata, fara cola, fara cafea... chestii de-astea.
pana la urma i-am zis... "eu, cand vine vorba de doctor, sunt cam fricoasa, asa ca e ok daca sunteti mai dura". "ti se pare ca sunt dura?" :)))
ei, acum sa nu se inteleaga ca e vreo scorpie rea. nu. zambeste cand e cazul, am si ras impreuna pana la final, si cel mai important e ca m-a facut sa am incredere in ea si in faptul ca daca am nevoie de ceva, e acolo.
important e ca totul e ok. am vazut si o inima mica astazi cum batea acolo! :)
si pana la urma, daca nu sunt eu barbata, e ea pt toti 3 la un loc. :)
verdict: imi place de ea
marți, 25 august 2009
toamna mea
mai e doar un pic si vine toamna. de abia astept! adooor toamna! mai ales toamna devreme, cand pomii mai au inca ceva frunzulite atarnate, care aurii, care ruginii, care cu urme de verde prin ele. cand apusul capata si el o stralucire aparte, un galben cald de tot. cand se fac strugurii si daca treci pe langa curtile cu vie miroase deja a must. cand daca ma duc acasa, prin satele de pe drum e plin de dovleci mari de tot pe la porti, de tartacute portocalii, legume de tot felul, de lapte de casa si branza. iar daca cumva te prinde seara pe drum, ai toate sansele sa prinzi mirosul ala de lemn ars pe care, de asemenea, il adooor.
toamna cand incep nucile sa cada si te faci verde pe sub unghii cand incerci sa le mananci, cand gasesti gutuiu, cand mama face placinta de dovleac, care desi nu-mi place la gust, are un miros demential, cand se face zacusca si se pun muraturi, si se coc vinete si ardei... doamne ce de mirosuri! :)
toamna cand noptile sunt racoroase si dormi atat de bine incat dimineata ai mai sta putin in pat.
toamna cand te plimbi prin parc si fosnesc frunzele.
toamna cand ploua marunt.
toamna luminoasa, toamna melancolica, toamna plina de culoare, toamna blanda, toamna frumoasa, toamna mea!
luni, 24 august 2009
zoe, fii barbata
ca nu-mi plac acele si doctorii si spitalele am mai zis. ciudat daca stau sa ma gandesc. si asta pt ca mama lucreaza la laboratorul spitalului, iar de mica umblam prin spital ca la mine acasa. daca ieseam de la scoala, ma duceam la mama la servici. stiam toate coridoarele, stiam fiecare intrare si pe unde trebuie sa o iau ca sa ajung la laborator, cand intram pe acolo ma jucam cu toate eprubetele alea de pe acolo, stampilam rezultate, nu aveam nici o treaba.
asta pana intr-o zi cand, ajunsa la ea la munca, mi-a venit randul sa fiu intepata. ca m-a stiut tot palierul e putin spus! si acum stiu cum stateau aliniate toate sticlutele alea, unele cu sange mai mult in ele, altele cu mai putin, culoarea aia ciudata...brrrr. si mai stiu f clar cum, atunci cand am facut meningita, m-au tinut 12 oameni ca sa poata unul sa imi bage un ac in spinare. iarasi brrrrr....
acestea fiind zise, am fost duminica acasa sa imi ia mama analize. eu, "puternica", mergem, facem, nu-i problema, mie? frica? asa ca ajung, si mama zice nu e nevoie sa mergem la spital, ca am luat eu tot ce trebuie si iti iau analizele aici, acasa. perfect!
- dar de ce ai asa multe eprubete? tb sa pui sange in toate?
- nu mama, am luat mai multe ca nu stiam exact de cate e nevoie. uite, 4 sunt pt tine.
- si tb sa le umpli pe toate 4 ???!!!
- nu mai! putin!... hai, intinde-te aici, in pat.
- de ce sa ma intind? stau asa, in fund.
- dar nu iti sta mana bine asa cum stai acum, si nu pot eu sa te intep cum trebuie.
- cum nu sta mana. pai uite, o atarn eu asa, de masa.
- mai mama, nu putem asa. hai intinde-te. uite, daca stai asa, intinsa, poti sa te uiti la televizor si sa nu te mai gandesti la asta.
- bineee, hai.
... deja simt cum ritmul inimii se accelereaza. scoate garoul si mi-l pune pe mana. in momentul in care il strange si simt presiunea aia pe mana mea, deja mi se raceste fruntea, o usoara ameteala se instaleaza, simt cum se duce sangele din obraji direct in vena intepata, si cum eu toata raman moale.
- haide, strange pumnul!
- de ce sa strang pumnul?
- pai ca sa fie presiune, sa se evidentieze vena, si sa scapi mai repede.
ce pumn sa strang ca eu de abia mai puteam sa strang 2 degete!
- uite, vezi? nu simti nimic.
nu simti pe naiba! simti varful ala rece in carnea ta, care iti suge sangele. si mai simti ca se misca atunci cand s-a umplut o eprubeta si e timpul sa treaca la urmatoarea.
acum, eu incercam sa bag din astea, sa ma pacal... hai lasa, ca asta nu e nimic pe langa ce te asteapta! nu iti dai seama ca asta e un flintiric? pai ce faci tu cand te apuca sa iasa neghinita pe lume?
vai de capul meu! atunci ce ma fac? nu mai fac nimic! gata! eu nici analize nu pot sa fac, dapai un ditamai bebelusul de 3-4 kg cat o avea?
e nu fac! fac :) vad eu atunci cum lesin si inviu la loc :)
asta pana intr-o zi cand, ajunsa la ea la munca, mi-a venit randul sa fiu intepata. ca m-a stiut tot palierul e putin spus! si acum stiu cum stateau aliniate toate sticlutele alea, unele cu sange mai mult in ele, altele cu mai putin, culoarea aia ciudata...brrrr. si mai stiu f clar cum, atunci cand am facut meningita, m-au tinut 12 oameni ca sa poata unul sa imi bage un ac in spinare. iarasi brrrrr....
acestea fiind zise, am fost duminica acasa sa imi ia mama analize. eu, "puternica", mergem, facem, nu-i problema, mie? frica? asa ca ajung, si mama zice nu e nevoie sa mergem la spital, ca am luat eu tot ce trebuie si iti iau analizele aici, acasa. perfect!
- dar de ce ai asa multe eprubete? tb sa pui sange in toate?
- nu mama, am luat mai multe ca nu stiam exact de cate e nevoie. uite, 4 sunt pt tine.
- si tb sa le umpli pe toate 4 ???!!!
- nu mai! putin!... hai, intinde-te aici, in pat.
- de ce sa ma intind? stau asa, in fund.
- dar nu iti sta mana bine asa cum stai acum, si nu pot eu sa te intep cum trebuie.
- cum nu sta mana. pai uite, o atarn eu asa, de masa.
- mai mama, nu putem asa. hai intinde-te. uite, daca stai asa, intinsa, poti sa te uiti la televizor si sa nu te mai gandesti la asta.
- bineee, hai.
... deja simt cum ritmul inimii se accelereaza. scoate garoul si mi-l pune pe mana. in momentul in care il strange si simt presiunea aia pe mana mea, deja mi se raceste fruntea, o usoara ameteala se instaleaza, simt cum se duce sangele din obraji direct in vena intepata, si cum eu toata raman moale.
- haide, strange pumnul!
- de ce sa strang pumnul?
- pai ca sa fie presiune, sa se evidentieze vena, si sa scapi mai repede.
ce pumn sa strang ca eu de abia mai puteam sa strang 2 degete!
- uite, vezi? nu simti nimic.
nu simti pe naiba! simti varful ala rece in carnea ta, care iti suge sangele. si mai simti ca se misca atunci cand s-a umplut o eprubeta si e timpul sa treaca la urmatoarea.
acum, eu incercam sa bag din astea, sa ma pacal... hai lasa, ca asta nu e nimic pe langa ce te asteapta! nu iti dai seama ca asta e un flintiric? pai ce faci tu cand te apuca sa iasa neghinita pe lume?
vai de capul meu! atunci ce ma fac? nu mai fac nimic! gata! eu nici analize nu pot sa fac, dapai un ditamai bebelusul de 3-4 kg cat o avea?
e nu fac! fac :) vad eu atunci cum lesin si inviu la loc :)
joi, 20 august 2009
mecanica inimii
am uitat sa zic despre o carte. eu una chiar sunt curioasa sa vad despre ce e vorba.
si anume asta...
zic ei asa: "daca v-a placut Micul print, gustati si din Mecanica inimii, o carte ca o inimioara de turta dulce pentru copii mari. Alegorie luxurianta creata din vise, imagini, sclipiri, intuneric si fantasme, insufletita de un cantaret-autor-compozitor unic. o carte muzicala prin poezia trairilor, despre un baiat cu un ceasornic in loc de inima si dragostea lui pt micuta cantareata andaluza.
si anume asta...
zic ei asa: "daca v-a placut Micul print, gustati si din Mecanica inimii, o carte ca o inimioara de turta dulce pentru copii mari. Alegorie luxurianta creata din vise, imagini, sclipiri, intuneric si fantasme, insufletita de un cantaret-autor-compozitor unic. o carte muzicala prin poezia trairilor, despre un baiat cu un ceasornic in loc de inima si dragostea lui pt micuta cantareata andaluza.
"Întâi de toate, nu atinge acele. În al doilea rând, stăpâneşte-ţi mânia. În al treilea rând, niciodată, nici în vecii vecilor, nu te îndrăgosti. Căci atunci, pentru totdeauna, acul care arată orele la ceasornicul inimii tale îţi va străpunge pielea, oasele ţi se vor sfărâma, iar mecanica inimii se va strica iarăşi."
„Ne iubim ca două beţe de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sărutăm, ci provocăm «incendii». Cât sunt de înalt, de un metru şaizeci şi şase şi jumătate, corpul mi-e zgâlţâit de un cutremur de pământ. Inima evadează din învelişul-închisoare, se scurge prin artere, îmi ajunge în ţeastă şi se preschimbă în creier. Sunt tot o inimă, de la fiecare muşchi până în vârful degetelor!“
razboi
da, maine am o batalie de dus... toti banii sa fie in acte de acum. gata, nu mai e de joaca. sa faca si ei un efort acum, pai nu?
asa ca am zis ca o sa fac diseara o sedinta de yoga, una de concentrare, o sa chem puterea oceanului in ajutor, puterea mazarichii (alias peticut), sa se adune toate fortele si maine sa fac fata balaurului :)
vai de capu' meu! :)
pai eu cand vine vorba de bani sunt paralela. iar sa ma mai si cert pt bani... si mai rau! cine naibii i-o fi inventat nu stiu. nu pot sa-i sufar! si altii sunt in stare sa-si dea viata pt ei.
pai nu era mai bine sa nu existe? lucram toti gratis si in schimb aveam acces la totul gratis. doar pe baza de adeverinta de salariat.
vrei masina? ia domne! tb doar sa alegi ce-ti place!
vrei casa? unde? pai uite, asta e libera, maine te poti muta!
vrei haine? ia uite cate magazine sunt! alege masura potrivita!
ti-e foame? du-te in piata si alege de pe taraba ce ai nevoie!
in schimb existau oameni care lucrau gratis in fabrici de masini, in constructii, fabrici de confectii, in agricultura. serviciu contra serviciu!
da, da, da stiu toate variantele de "pai si in cazul asta ce faceai cu...?", sau "pai da, dar asa...".
nu conteaza.
era doar asa un gand de suprafata. nu a stat sa calculez toate implicatiile.
dar ma fac eu dictator si instaurez o noua lege in toata lumea! :))
asa ca am zis ca o sa fac diseara o sedinta de yoga, una de concentrare, o sa chem puterea oceanului in ajutor, puterea mazarichii (alias peticut), sa se adune toate fortele si maine sa fac fata balaurului :)
vai de capu' meu! :)
pai eu cand vine vorba de bani sunt paralela. iar sa ma mai si cert pt bani... si mai rau! cine naibii i-o fi inventat nu stiu. nu pot sa-i sufar! si altii sunt in stare sa-si dea viata pt ei.
pai nu era mai bine sa nu existe? lucram toti gratis si in schimb aveam acces la totul gratis. doar pe baza de adeverinta de salariat.
vrei masina? ia domne! tb doar sa alegi ce-ti place!
vrei casa? unde? pai uite, asta e libera, maine te poti muta!
vrei haine? ia uite cate magazine sunt! alege masura potrivita!
ti-e foame? du-te in piata si alege de pe taraba ce ai nevoie!
in schimb existau oameni care lucrau gratis in fabrici de masini, in constructii, fabrici de confectii, in agricultura. serviciu contra serviciu!
da, da, da stiu toate variantele de "pai si in cazul asta ce faceai cu...?", sau "pai da, dar asa...".
nu conteaza.
era doar asa un gand de suprafata. nu a stat sa calculez toate implicatiile.
dar ma fac eu dictator si instaurez o noua lege in toata lumea! :))
miercuri, 19 august 2009
peticut
asaaa... deci... are 6 saptamani si trei zile (asa zice doctorita dupa masuratori, eu zic 7, dupa numaratoarea zilelor) ... are 6 mm si e cat un bob de mazare, mai mic chiar decat neghinita sau peticut... sta in saculet, un saculet mare mare pe langa cat e el / ea de mic(a), intr-un colt acolo pitit, ca daca nu te uiti atent aproape ca nu vezi nimic. deja ii bate iminioara, si are in fiecare zi o gramada de treaba sa faca un degetel, un ficatel, un plaman si ce ii mai trebuie lui ca sa fie omulet. si ce e cel mai dragut din partea lui e ca e foarte cuminte... nu mi-a fost rau in nici macar o zi, suport la fel de bine parfumurile (ce bine!), nu am nici o treaba! doar prin atata mi-a aratat ca e acolo: 1. stiu foarte bine unde e amplasat, asta pentru ca simt pur si simplu ca e ceva acolo; 2. rochita mea galbena preferata pe care am purtat-o in concediu mereu are 2 nasturi sus care nu vor sa se mai inchida semn ca intr-adevar o anumita zona prinde proportii (asta e chestie proaspata, de azi dimineata).
ati observat ca tot zic el, lui... nu e pt ca am eu nu stiu ce senzatie ca va fi baiat sau ca asta imi doresc... nu. e el, bebelusul. m-am gandit si pana la urma oricare din variantele fata / baiat, suna la fel de atragator. fiecare mi se pare ca are ceva deosebit. oricum stiu ceva sigur. Ema sau Toma. (pt Ema duc inca un razboi cu cineva care are drept de vot si nu e de acord cu numele asta).
si da, m-am cam speriat cand am vazut acolo doua liniute, dar dupa cateva zile gandul a prins radacini si acum sunt chiar fericita :) ce... tb sa fiu o mamica din aia de moda veche? nu, deloc, am eu grija de asta. nu. eu o sa fiu cu fusta mea de blugi si cu tenesii in picioare. cam asta va fi modelul. tatuajul din octombrie probabil ca va mai astepta un an, dar nu renunt la idee. iar cercelul din buric ramane acolo cat se poate. cand nu, ia si el o mica vacanta.
si inca ceva. eu am luat cateva hotarari:
- nu o sa bat la cap lumea, pt ca imi imaginez ca pt unii nu ar fi placut toata ziua buna ziua sa li se povesteasca cum imi creste mie burta si ce s-a mai intamplat si ce a mai zis doctorul (asta inseamna ca nici pe blog nu voi scrie numai despre asta. am un alt spatiu dedicat doar mie si lui)
- o sa mananc mult mai sanatos (si deja am inceput). daca pana acum mic dejun insemna o cafea si tigara, pranz ce se nimerea si seara la fel, oricum, nu neaparat chestii sanatoase, acum fructele troneaza, dimineata nu ratez iaurtul, mi-am luat resemnata adio de la cola. la tigari inca nu am reusit decat sa micsorez considerabil doza: de la 20, am ajuns la 4 pe zi. incerc sa scad numarul in fiecare sapt. cu una.
- nu o sa am stresul unui kilogram in plus, ca altfel pana la sfarsit ma duc la nebuni
- o sa incerc sa nu ma mai gandesc la lucruri nasoale (cum am facut sapt trecuta, cand imi imaginam toate relele din lume)
- nu o sa ma gandesc la nastere pt ca altfel risc ca in momentul ala sa strang tare tare picioarele si sa zic ca pe acolo nu iese nimic! (se stie ca sunt super sclifosita la durere)
in rest... de abia astept sa vina toamna cu mirosurile ei, sa ma plimb prin parc prin frunze, sa vina iarna sa fac bradul, sa vina aprilie si sa se instaleze la mine in brate, sa vina mai si sa iesim impreuna la plimbare... si tot asa... o sa coloram (chiar si peretii daca vrea), o sa musc cutele grase, o sa dansam, o sa citim povesti, o sa citim micul print, o sa mergem la padure sa culegem ghebe, la munte cu sania, la mare sa facem castele, o sa ne uitam la desene, sa croim haine la papusi sau sa demontam masinute, o sa ne tavalim pe covor, o sa alegem un catel si nimeni nu se va putea impotrivi pt ca la vot vom fi 2 contra 1! :), o sa arunce mancarea prin bucatarie si eu o sa rad (probabil ca doar la inceput :) ), si nu stiu... mai vedem.
ati observat ca tot zic el, lui... nu e pt ca am eu nu stiu ce senzatie ca va fi baiat sau ca asta imi doresc... nu. e el, bebelusul. m-am gandit si pana la urma oricare din variantele fata / baiat, suna la fel de atragator. fiecare mi se pare ca are ceva deosebit. oricum stiu ceva sigur. Ema sau Toma. (pt Ema duc inca un razboi cu cineva care are drept de vot si nu e de acord cu numele asta).
si da, m-am cam speriat cand am vazut acolo doua liniute, dar dupa cateva zile gandul a prins radacini si acum sunt chiar fericita :) ce... tb sa fiu o mamica din aia de moda veche? nu, deloc, am eu grija de asta. nu. eu o sa fiu cu fusta mea de blugi si cu tenesii in picioare. cam asta va fi modelul. tatuajul din octombrie probabil ca va mai astepta un an, dar nu renunt la idee. iar cercelul din buric ramane acolo cat se poate. cand nu, ia si el o mica vacanta.
si inca ceva. eu am luat cateva hotarari:
- nu o sa bat la cap lumea, pt ca imi imaginez ca pt unii nu ar fi placut toata ziua buna ziua sa li se povesteasca cum imi creste mie burta si ce s-a mai intamplat si ce a mai zis doctorul (asta inseamna ca nici pe blog nu voi scrie numai despre asta. am un alt spatiu dedicat doar mie si lui)
- o sa mananc mult mai sanatos (si deja am inceput). daca pana acum mic dejun insemna o cafea si tigara, pranz ce se nimerea si seara la fel, oricum, nu neaparat chestii sanatoase, acum fructele troneaza, dimineata nu ratez iaurtul, mi-am luat resemnata adio de la cola. la tigari inca nu am reusit decat sa micsorez considerabil doza: de la 20, am ajuns la 4 pe zi. incerc sa scad numarul in fiecare sapt. cu una.
- nu o sa am stresul unui kilogram in plus, ca altfel pana la sfarsit ma duc la nebuni
- o sa incerc sa nu ma mai gandesc la lucruri nasoale (cum am facut sapt trecuta, cand imi imaginam toate relele din lume)
- nu o sa ma gandesc la nastere pt ca altfel risc ca in momentul ala sa strang tare tare picioarele si sa zic ca pe acolo nu iese nimic! (se stie ca sunt super sclifosita la durere)
in rest... de abia astept sa vina toamna cu mirosurile ei, sa ma plimb prin parc prin frunze, sa vina iarna sa fac bradul, sa vina aprilie si sa se instaleze la mine in brate, sa vina mai si sa iesim impreuna la plimbare... si tot asa... o sa coloram (chiar si peretii daca vrea), o sa musc cutele grase, o sa dansam, o sa citim povesti, o sa citim micul print, o sa mergem la padure sa culegem ghebe, la munte cu sania, la mare sa facem castele, o sa ne uitam la desene, sa croim haine la papusi sau sa demontam masinute, o sa ne tavalim pe covor, o sa alegem un catel si nimeni nu se va putea impotrivi pt ca la vot vom fi 2 contra 1! :), o sa arunce mancarea prin bucatarie si eu o sa rad (probabil ca doar la inceput :) ), si nu stiu... mai vedem.
miercuri, 12 august 2009
mai tac putin
am ceva de zis, dar nu inca. asa ca tac deocamdata. pe langa asta totul e prea putin important. asa ca tac deocamdata.
vineri, 24 iulie 2009
gata cu bip,bip,bip
in sfarsit a venit si ziua asta!
si deodata un boom de energie. m-am trezit chiar inainte de a suna ceasul cu 20 de minute, m-am perpelit, m-am invartit, n-a fost chip sa mai adorm (era si foarte cald si se stie ca nu-mi place sa fiu suculenta)
cand in sfarsit a sunat alarma, semn ca pot sa ma fatai prin casa fara sa deranjez, primele cuvinte pe care le-am scos din gura au fost... acum, in momentul asta, dezactivez alarma de la telefon; doua saptamani nu vreau sa mai aud bip,bip,bip dimineata!
mi-am tras repede o pereche de pantaloni scurti, un maieu si niste sandale, si gata! ca de picnic :)
a fost chiar dragut azi la job, parca eram deja in concediu, atmosfera relaxata, oameni care deja se simt bine, ce sa mai dragut. daca am facut chiar si curat pe birou! eu. eu care eram perfect multumita in dezordinea mea. ideea initiala a fost sa mai umplu timpul cu ceva, dar acum chiar imi place... mai mult loc liber si spatiu mai aerisit. cred ca o sa incerc sa il tin asa si pe viitor.
unii pleaca azi la mare, altii maine, altii pe ici si pe colo... imi place asa. oameni cu treburi importante :)
asa ca mai am doar putin de tot si gata, bate gongul.
free as a bird! :)
si deodata un boom de energie. m-am trezit chiar inainte de a suna ceasul cu 20 de minute, m-am perpelit, m-am invartit, n-a fost chip sa mai adorm (era si foarte cald si se stie ca nu-mi place sa fiu suculenta)
cand in sfarsit a sunat alarma, semn ca pot sa ma fatai prin casa fara sa deranjez, primele cuvinte pe care le-am scos din gura au fost... acum, in momentul asta, dezactivez alarma de la telefon; doua saptamani nu vreau sa mai aud bip,bip,bip dimineata!
mi-am tras repede o pereche de pantaloni scurti, un maieu si niste sandale, si gata! ca de picnic :)
a fost chiar dragut azi la job, parca eram deja in concediu, atmosfera relaxata, oameni care deja se simt bine, ce sa mai dragut. daca am facut chiar si curat pe birou! eu. eu care eram perfect multumita in dezordinea mea. ideea initiala a fost sa mai umplu timpul cu ceva, dar acum chiar imi place... mai mult loc liber si spatiu mai aerisit. cred ca o sa incerc sa il tin asa si pe viitor.
unii pleaca azi la mare, altii maine, altii pe ici si pe colo... imi place asa. oameni cu treburi importante :)
asa ca mai am doar putin de tot si gata, bate gongul.
free as a bird! :)
joi, 23 iulie 2009
uite, uite!
uite, uite ce de baloane colorate!!! :)
am gasit aici un articol despre baloane, si este si un scurt filmulet. sunt atat de frumoase si colorate! sunt superbe! vreau si eu un balon! sau intr-un balon :)
miercuri, 22 iulie 2009
intrumentele magice
o saptamana grea. nu stiu de ce, probabil pt ca mai e putin si intru in concediu. am fost foarte apatica la job si fara lipsa de chef. ma gandesc ca mai e putin si iau pauza 2 saptamani de la locul asta, si cred ca urmarea este ca ma detasez deja. nu mai am chef de aceleasi situatii arhi cunoscute, de aceleasi plangeri, de aceleasi reactii, nu mai vreau sa stiu nimic din ce tine de aici, nu mai ma intereseaza nimic. asa ca trag "gluga" pe ochi si gata. e buna gluga asta invizibila. functioneaza perfect de cele mai multe ori :)
eu am tot felul de instrumente magice... am gluga asta si odata pusa pe ochi nu mai vad si nu mai aud nimic din ce nu imi place; mai mult, ma poarta in locuri frumoase in care binele meu e palpabil. mai am un vis pe care pot sa il derulez mereu ca pe un film in fata ochilor, si chiar daca scenele se pot repeta, la fel de bine pot sa intervin si sa schimb cateva din ele dupa bunul plac. mai am un telefon la care daca formez un anumit numar gasesc oama care imi insenineaza gandurile instant. am o busola care ma orienteaza mereu spre imaginatie. am un cantec care imi coboara inima in stomac (cine a mai vazut om cu inima-n stomac?). am o balanta din nastere in care emotiile, adevarul si tot ce bun si frumos atarna intotdeauna mai greu, orice ai pune in contrabalans, orice suma, orice cantitate, orice promisiune. am un loc la intersectia dintre o bucatica de umar, cu o bucatica de brat si o bucatica de piept care ascunde o inima, unde daca pun capul totul e bine.
ce mi-as mai dori este un sac in care sa intre toate fricile, toate indoielile, toate dezamagirile, toate retinerile, toate comoditatile, toate lasitatile. la asta trebuie sa mai lucrez. ce? si sisif se lupta cu stanca.
eu am tot felul de instrumente magice... am gluga asta si odata pusa pe ochi nu mai vad si nu mai aud nimic din ce nu imi place; mai mult, ma poarta in locuri frumoase in care binele meu e palpabil. mai am un vis pe care pot sa il derulez mereu ca pe un film in fata ochilor, si chiar daca scenele se pot repeta, la fel de bine pot sa intervin si sa schimb cateva din ele dupa bunul plac. mai am un telefon la care daca formez un anumit numar gasesc oama care imi insenineaza gandurile instant. am o busola care ma orienteaza mereu spre imaginatie. am un cantec care imi coboara inima in stomac (cine a mai vazut om cu inima-n stomac?). am o balanta din nastere in care emotiile, adevarul si tot ce bun si frumos atarna intotdeauna mai greu, orice ai pune in contrabalans, orice suma, orice cantitate, orice promisiune. am un loc la intersectia dintre o bucatica de umar, cu o bucatica de brat si o bucatica de piept care ascunde o inima, unde daca pun capul totul e bine.
ce mi-as mai dori este un sac in care sa intre toate fricile, toate indoielile, toate dezamagirile, toate retinerile, toate comoditatile, toate lasitatile. la asta trebuie sa mai lucrez. ce? si sisif se lupta cu stanca.
joi, 16 iulie 2009
in vis cu ochii deschisi
azi mintea mea e in ceata. sau poate inceata. sunt ca un aparat foto care nu reuseste sa focuseze pe ceva anume. blur, zoom, blur din nou. nu am facut nimic deosebit, nu am pierdut noaptea, si nu imi pot explica plutirea in care ma aflu de dimineata incoace. imi este imposibil sa ma concentrez. ce imi place in schimb e ca s-au creat conditiile perfecte pentru o stare de reverie. asa ca la ce sa visez? la vacanta? mai am un pic si nu vreau sa imi fac filme despre cat de frumos va fi pt ca atunci realitatea risca sa paleasca. sa imaginez un dialog? nu. poate doar un dialog cu mine. nu am chef de alti oameni azi. sa mi-aduc aminte cum e sa te plimbi in padure toamna? sa imi "construiesc" in minte cafeneaua pe care o sa o am daca nu in viata asta, poate in urmatoarea? sa-i pun flori la geamuri? dar mesele cum sa fie? si ce denumiri o sa aiba cafelele? dar cafeneaua? pe ea cum o va chema? sau mai bine facem repede o plimbare mana-n mana pe o alee plouata, in ceata? in cate feluri poti spune "te iubesc"? duminica am vazut de la geam nu unul, ci doua curcubee. nici nu stiam ca e posibil asa ceva. unul mai in departare, din care culorile deja incepeau sa curga, si unul fix in locul in care l-am vazut data trecuta. asta inseamna ca trebuia sa imi pun doua dorinte? dar data viitoare vor fi trei? sau poate data viitoare il gasesc chiar la aleea din fata blocului si atunci ma catar pe el! dar oare in spatiu, printre stele, cum as simti plutirea? cat de departe as putea sa innot? si cum ar fi sa pot merge pe vapor fara sa-mi fie rau? e dragut in croaziere? nu e plictisitor? cum era sa fi trait pe vremea samurailor?
la ce sa visez?
...
gata, stiu!
la ce sa visez?
...
gata, stiu!
vineri, 10 iulie 2009
10
se spune ca atunci cand raspunzi repede la intrebari, fara sa stai sa te gandesti foarte mult la raspuns, sunt mari sanse ori sa descoperi ceva nou la tine, ori procentul de adevar al raspunsului creste. asa ca m-am gandit care ar fi 10 lucruri care mie imi fac placere. primele 3 deja ma plictiseau. nu, nu vreau banalele raspunsuri, gen animalele, muzica, cartile, sau orice alte placeri pe care mi le cunosc deja foarte bine. nu. 10 lucruri care in mod normal nu sunt neaparat top de lista.
deci...
- mirosul de carte proaspata si mirosul din librarii
- cand bate vantul si am fusta lunga
- cand regasesc senzatia, pentru prima data in an, provocata de nisipul fierbinte care imi intra printre degetele de la picioare
- sa torn apa minerala rece intr-un pahar curat si toate bulelele sa explodeze de libertate
- cum fasaie vantul prin frunze
- serile de vineri
- sa ma prostesc si sa dansez aiurea cand nu ma vede nimeni
- mirosul de fum si lemn ars si coceni arsi
- mascotele (prajiturile nu jucariile sau costumatii de la meci)
- sa ridic (macar) un picior pe scaun cand stau la birou, in masina, la terasa (si acum am aceeasi pozitie)
deci...
- mirosul de carte proaspata si mirosul din librarii
- cand bate vantul si am fusta lunga
- cand regasesc senzatia, pentru prima data in an, provocata de nisipul fierbinte care imi intra printre degetele de la picioare
- sa torn apa minerala rece intr-un pahar curat si toate bulelele sa explodeze de libertate
- cum fasaie vantul prin frunze
- serile de vineri
- sa ma prostesc si sa dansez aiurea cand nu ma vede nimeni
- mirosul de fum si lemn ars si coceni arsi
- mascotele (prajiturile nu jucariile sau costumatii de la meci)
- sa ridic (macar) un picior pe scaun cand stau la birou, in masina, la terasa (si acum am aceeasi pozitie)
joi, 9 iulie 2009
everybody's free (to wear sunscreen)
imi place mie si nu stiam cum se numeste. dar azi am aflat, asa ca iata:
" Ladies and Gentlemen of the class of '97,
Wear sunscreen. If I could offer you only one tip for the future, sunscreen would be it. The long term benefits of sunscreen have been proved by scientists, whereas the rest of my advice has no basis or reliable then my own meandering experience. I will dispense this advice....now.
Enjoy the power and beauty of your youth. Oh, nevermind, you won't understand the power and beauty of your youth until they've faded, but trust me in 20 years, you'll look back at photos of yourself and recall in a way you can't grasp now how much possibility lay before you and how fabulous you really looked. You are not as fat as you imagine.
Don't worry about the future, or worry, but know that worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum.
The real troubles in your life are apt to be things that never crossed your worried mind: the kind that blindsides you at 4pm on some idle Tuesday.
Do one thing every day that scares you.
Sing.
Don't be reckless with other people's hearts; don't put up with people who are reckless with yours.
Floss.
Don't waste your time on jealousy. Sometimes you're ahead, sometimes you're behind. The race is long, and in the end, it's only with yourself.
Remember compliments you receive; forget the insults. (if you succeed in doing this, tell me how).
Keep your old love letters; throw away your old bank statements.
Stretch.
Don't feel guilty if you don't know what you want to do with your life. The most interesting people I know didn't know at 22 what they wanted to do with their lives; some of the most interesting 40 year olds I know still don't.
Get plenty of Calcium. Be kind to your knees -- you'll miss them when they're gone.
Maybe you'll marry, maybe you won't. Maybe you'll have children, maybe you won't. Maybe you'll divorce at 40; maybe you'll dance the funky chicken on your 75th wedding anniversary.
Whatever you do, don't congratulate yourself too much or berate yourself, either. Your choices are half chance, so are everybody else's.
Enjoy your body: use it every way you can. Don't be afraid of it or what other people think of it; it's the greatest instrument you'll ever own.
Dance...even if you have no where to do it but in your own living room.
Read the directions (even if you don't follow them).
Do not read beauty magazines; they will only make you feel ugly.
Get to know your parents; you never know when they'll be gone for good.
Be nice to your siblings: they're your best link to your past and the people most likely to stick with you in the future.
Understand that friends come and go, but what a precious few should hold on. Work hard to bridge the gaps and geography and lifestyle, because the older you get, the more you need the people you knew when you were young.
Live in New York City once, but leave before it makes you hard.
Live in Northern California once, but leave before it makes you soft.
Travel.
Accept certain inalienable truths: prices will rise, politicians will philander, you too will get old; and when you do, you'll fantasize that when you were young, prices were reasonable, politicians were noble, and children respected their elders.
Respect your elders.
Don't expect anyone else to support you. Maybe you have a trust fund, maybe you'll have a wealthy spouse, but you never know when either one might run out.
Don't mess too much with your hair or by the time you are 40, it will look 85.
Be careful whose advice you buy, but be patient with those who supply it. Advice is a form of nostalgia; dispensing it is a way of wishing the past from the disposal--wiping it off, painting over the ugly parts, and recycling it for more than it's worth.
But trust me, I'm the sunscreen."
" Ladies and Gentlemen of the class of '97,
Wear sunscreen. If I could offer you only one tip for the future, sunscreen would be it. The long term benefits of sunscreen have been proved by scientists, whereas the rest of my advice has no basis or reliable then my own meandering experience. I will dispense this advice....now.
Enjoy the power and beauty of your youth. Oh, nevermind, you won't understand the power and beauty of your youth until they've faded, but trust me in 20 years, you'll look back at photos of yourself and recall in a way you can't grasp now how much possibility lay before you and how fabulous you really looked. You are not as fat as you imagine.
Don't worry about the future, or worry, but know that worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum.
The real troubles in your life are apt to be things that never crossed your worried mind: the kind that blindsides you at 4pm on some idle Tuesday.
Do one thing every day that scares you.
Sing.
Don't be reckless with other people's hearts; don't put up with people who are reckless with yours.
Floss.
Don't waste your time on jealousy. Sometimes you're ahead, sometimes you're behind. The race is long, and in the end, it's only with yourself.
Remember compliments you receive; forget the insults. (if you succeed in doing this, tell me how).
Keep your old love letters; throw away your old bank statements.
Stretch.
Don't feel guilty if you don't know what you want to do with your life. The most interesting people I know didn't know at 22 what they wanted to do with their lives; some of the most interesting 40 year olds I know still don't.
Get plenty of Calcium. Be kind to your knees -- you'll miss them when they're gone.
Maybe you'll marry, maybe you won't. Maybe you'll have children, maybe you won't. Maybe you'll divorce at 40; maybe you'll dance the funky chicken on your 75th wedding anniversary.
Whatever you do, don't congratulate yourself too much or berate yourself, either. Your choices are half chance, so are everybody else's.
Enjoy your body: use it every way you can. Don't be afraid of it or what other people think of it; it's the greatest instrument you'll ever own.
Dance...even if you have no where to do it but in your own living room.
Read the directions (even if you don't follow them).
Do not read beauty magazines; they will only make you feel ugly.
Get to know your parents; you never know when they'll be gone for good.
Be nice to your siblings: they're your best link to your past and the people most likely to stick with you in the future.
Understand that friends come and go, but what a precious few should hold on. Work hard to bridge the gaps and geography and lifestyle, because the older you get, the more you need the people you knew when you were young.
Live in New York City once, but leave before it makes you hard.
Live in Northern California once, but leave before it makes you soft.
Travel.
Accept certain inalienable truths: prices will rise, politicians will philander, you too will get old; and when you do, you'll fantasize that when you were young, prices were reasonable, politicians were noble, and children respected their elders.
Respect your elders.
Don't expect anyone else to support you. Maybe you have a trust fund, maybe you'll have a wealthy spouse, but you never know when either one might run out.
Don't mess too much with your hair or by the time you are 40, it will look 85.
Be careful whose advice you buy, but be patient with those who supply it. Advice is a form of nostalgia; dispensing it is a way of wishing the past from the disposal--wiping it off, painting over the ugly parts, and recycling it for more than it's worth.
But trust me, I'm the sunscreen."
in program
azi imi merg lucrurile pe de-a-ndoselea.
si asta desi am avut un start destul de bun... am visat frumos si m-am trezit cu o senzatie de bine, m-am spalat si imbracat repede, fara sa ma sucesc si razgandesc de 10 ori, cafeaua mi-a iesit foarte buna, iar in casa era racoare
numai ca atunci cand m-am suit in masina sa plec la servici, cand am vrut sa-mi curat putin parbrizul, am auzit un fel de harsait, carait, nu stiu cum sa-i zic, si am constatat cu uimire ca eu de fapt nu mai am stergatoare. pai bai rica murdarica, tu ai de gand sa imi mai faci mie multe figuri din astea? busita, zgariata, disparuta de la domiciuliu si recuperata, usor murdaribila... ce e asta? si culmea... eu pe cuvant daca am contribuit la vreuna din pataniile astea ale ei. acum isi da si stergatoarele furate!? ce surprize mai vin pe viitor?
serios acum, asa ce ma enerveaza cand altii isi bat joc de lucrurile mele dragi, de nu mai pot. si pana la urma si de munca mea. pai vine ala care avea si el nevoie de 2 stergatoare de peugeot sa munceasca in locul meu si sa achite rate si sa o intretina? macar daca eram si eu vreo miliardara si nu-mi pasa! cum ar fi acum sa ma duc sa caut si eu acelasi model si sa "imprumut" niste stergatoare? nu mi-ar fi greu... am una la fel la 2 locuri de parcare distanta. pai m-am tampit? ce gesturi sunt astea? si cat ghinion sa am sa le ia pe ale mele si nu pe-ale aluia parcat la 2 locuri departare de mine? :)) saracu' om n-are nicio vina, dar asa... observam aici o tenta de ghinion :) in fine, nu stiu cum pot unii sa fie asa, insensibili, sa nu se gandeasca si ei la altii un pic. n-au si ei inima? dar nu le e frica cand fura? din ce sunt ei facuti?
si cu ocazia asta ma gandeam cum ar fi, macar doar pentru o zi, sa intru in contact numai cu oameni cu bun-simt, draguti, zambitori, macar o zi sa dispara tot ce inseamna nesimtire si rautate si barfa si alter trasaturi de caracter mai putin placute. probabil pt asta ar trebui sa ma duc in creierii muntilor cu cativa prieteni si sa nu ne mai intalnim cu nimeni altcineva pe-acolo. poate asa.
plus ca, de pe la 10.30, ma chinui si eu sa prind pe cineva de la directia de pasapoarte. nici o sansa! am 2 oficii la care pot incerca. unul tine de prefectura sau ceva de genul asta, iar celalalt e directia generala de pasapoarte. fiecare are decat un numar de telefon, si atat. ori suna ocupat, ori suna si nu raspunde nimeni. de la 10.30. si nu vreu decat o informatie, ca sa pot sti si eu ce am de facut. atat. nu se poate. daca nu cunosti pe nu stiu cine, de nu stiu unde, n-ai sanse. si chiar trebuie sa-mi fac pasaportul (care in mod normal spun ei ca dureaza 20 de zile lucratoare, iar eu am avut mereu altceva de facut si deja am intarziat). ideea e ca am inteles ca poti trimite o cerere la ei daca esti in presa, si ti-l fac la urgenta, fara sa mai platesti suprataxa, sau ce e aia. din pacate nu stiu exact ce ar trebui sa fac pentru asta. si cum stau prost cu rabdarea zilele astea, sa vezi ce uit eu de ei si ma duc normal la ghiseu!
si cel mai rau e ca nu am treaba. am terminat cu revista ieri, asa ca acum nu am practic mare lucru de facut decat chestii administrative mai mult. chestii care oricum nu-mi fac placere, si cred ca dupa toata agitatia merit si eu o zi linistita. a nu se intelege ca linistit echivaleaza cu nimic de facut. nu, inseamna doar cu lucruri care imi plac mie de facut. asa ca ma plictisesc ingrozitor!!! si vad ca deja scriu tampenii din cauza asta.
gata
si asta desi am avut un start destul de bun... am visat frumos si m-am trezit cu o senzatie de bine, m-am spalat si imbracat repede, fara sa ma sucesc si razgandesc de 10 ori, cafeaua mi-a iesit foarte buna, iar in casa era racoare
numai ca atunci cand m-am suit in masina sa plec la servici, cand am vrut sa-mi curat putin parbrizul, am auzit un fel de harsait, carait, nu stiu cum sa-i zic, si am constatat cu uimire ca eu de fapt nu mai am stergatoare. pai bai rica murdarica, tu ai de gand sa imi mai faci mie multe figuri din astea? busita, zgariata, disparuta de la domiciuliu si recuperata, usor murdaribila... ce e asta? si culmea... eu pe cuvant daca am contribuit la vreuna din pataniile astea ale ei. acum isi da si stergatoarele furate!? ce surprize mai vin pe viitor?
serios acum, asa ce ma enerveaza cand altii isi bat joc de lucrurile mele dragi, de nu mai pot. si pana la urma si de munca mea. pai vine ala care avea si el nevoie de 2 stergatoare de peugeot sa munceasca in locul meu si sa achite rate si sa o intretina? macar daca eram si eu vreo miliardara si nu-mi pasa! cum ar fi acum sa ma duc sa caut si eu acelasi model si sa "imprumut" niste stergatoare? nu mi-ar fi greu... am una la fel la 2 locuri de parcare distanta. pai m-am tampit? ce gesturi sunt astea? si cat ghinion sa am sa le ia pe ale mele si nu pe-ale aluia parcat la 2 locuri departare de mine? :)) saracu' om n-are nicio vina, dar asa... observam aici o tenta de ghinion :) in fine, nu stiu cum pot unii sa fie asa, insensibili, sa nu se gandeasca si ei la altii un pic. n-au si ei inima? dar nu le e frica cand fura? din ce sunt ei facuti?
si cu ocazia asta ma gandeam cum ar fi, macar doar pentru o zi, sa intru in contact numai cu oameni cu bun-simt, draguti, zambitori, macar o zi sa dispara tot ce inseamna nesimtire si rautate si barfa si alter trasaturi de caracter mai putin placute. probabil pt asta ar trebui sa ma duc in creierii muntilor cu cativa prieteni si sa nu ne mai intalnim cu nimeni altcineva pe-acolo. poate asa.
plus ca, de pe la 10.30, ma chinui si eu sa prind pe cineva de la directia de pasapoarte. nici o sansa! am 2 oficii la care pot incerca. unul tine de prefectura sau ceva de genul asta, iar celalalt e directia generala de pasapoarte. fiecare are decat un numar de telefon, si atat. ori suna ocupat, ori suna si nu raspunde nimeni. de la 10.30. si nu vreu decat o informatie, ca sa pot sti si eu ce am de facut. atat. nu se poate. daca nu cunosti pe nu stiu cine, de nu stiu unde, n-ai sanse. si chiar trebuie sa-mi fac pasaportul (care in mod normal spun ei ca dureaza 20 de zile lucratoare, iar eu am avut mereu altceva de facut si deja am intarziat). ideea e ca am inteles ca poti trimite o cerere la ei daca esti in presa, si ti-l fac la urgenta, fara sa mai platesti suprataxa, sau ce e aia. din pacate nu stiu exact ce ar trebui sa fac pentru asta. si cum stau prost cu rabdarea zilele astea, sa vezi ce uit eu de ei si ma duc normal la ghiseu!
si cel mai rau e ca nu am treaba. am terminat cu revista ieri, asa ca acum nu am practic mare lucru de facut decat chestii administrative mai mult. chestii care oricum nu-mi fac placere, si cred ca dupa toata agitatia merit si eu o zi linistita. a nu se intelege ca linistit echivaleaza cu nimic de facut. nu, inseamna doar cu lucruri care imi plac mie de facut. asa ca ma plictisesc ingrozitor!!! si vad ca deja scriu tampenii din cauza asta.
gata
marți, 7 iulie 2009
mini
cand eram mici, totul pe langa noi era foooaaarte mare.
in vichend m-am dus acasa si m-am plimbat pur si simplu prin oras. nu am mai facut asta de mult - de cele mai multe ori ne bagam intr-o terasa si stateam acolo de vorbe pana plecam acasa. ei acum nu, poate si pt ca nu mai a mai venit nimeni din prieteni. asa ca automat a invins plimbarea, si nu terasa.
si deodata parca eram alice in tara minunilor dupa ce a baut nu stiu ce licoare magica si a crescut rapid. de exemplu, marele magazin comunist - orice oras de provincie are asa ceva, si mereu are si un nume pe masura Fagaras, Modern, Muntenia (in cazul de fata), gen Victoria in Bucuresti -, a intrat foarte mult la apa. inainte era cat un zgarie-nori. cand nu mergeau scarile rulante, coboram cu mama pe scarile laterale. ei mie imi era frica de ele... mi se pareau imense. ca intr-un cosmar in care cobori si cobori si cobori si nu se mai termina. acum mi se pareau niste amarate de treptute, pe care as putea sa le sar pe toate odata daca as avea avantul potrivit.
sau mai este Bulevardul Castanilor (am auzit ca exista bulevarde denumite asa in mai multe orase). la fel, mi se parea fooooaaaarte lung, iar castanii mi se pareau mari cat un baobab. acum... nu fac mai mult de 5 minute dintr-un capat in altul, iar castanii s-au pipernicit.
si mai sunt multe - salcia din fata blocului de la bunici, care cerea o adevarata strategie pentru a fi escaladata; scarile dintre etaje; mitropolia din centru; parcul si leaganele de acolo; fotoliile; tablourile; gara; scoala; blocuri si cartiere intregi; tot orasul, de fapt. toate s-au micsorat. orasul meu de atunci a devenit mini-orasul meu de acum.
ilie, toarna si tu din nori niste licoare din aia magica sa creasca la loc.
in vichend m-am dus acasa si m-am plimbat pur si simplu prin oras. nu am mai facut asta de mult - de cele mai multe ori ne bagam intr-o terasa si stateam acolo de vorbe pana plecam acasa. ei acum nu, poate si pt ca nu mai a mai venit nimeni din prieteni. asa ca automat a invins plimbarea, si nu terasa.
si deodata parca eram alice in tara minunilor dupa ce a baut nu stiu ce licoare magica si a crescut rapid. de exemplu, marele magazin comunist - orice oras de provincie are asa ceva, si mereu are si un nume pe masura Fagaras, Modern, Muntenia (in cazul de fata), gen Victoria in Bucuresti -, a intrat foarte mult la apa. inainte era cat un zgarie-nori. cand nu mergeau scarile rulante, coboram cu mama pe scarile laterale. ei mie imi era frica de ele... mi se pareau imense. ca intr-un cosmar in care cobori si cobori si cobori si nu se mai termina. acum mi se pareau niste amarate de treptute, pe care as putea sa le sar pe toate odata daca as avea avantul potrivit.
sau mai este Bulevardul Castanilor (am auzit ca exista bulevarde denumite asa in mai multe orase). la fel, mi se parea fooooaaaarte lung, iar castanii mi se pareau mari cat un baobab. acum... nu fac mai mult de 5 minute dintr-un capat in altul, iar castanii s-au pipernicit.
si mai sunt multe - salcia din fata blocului de la bunici, care cerea o adevarata strategie pentru a fi escaladata; scarile dintre etaje; mitropolia din centru; parcul si leaganele de acolo; fotoliile; tablourile; gara; scoala; blocuri si cartiere intregi; tot orasul, de fapt. toate s-au micsorat. orasul meu de atunci a devenit mini-orasul meu de acum.
ilie, toarna si tu din nori niste licoare din aia magica sa creasca la loc.
luni, 6 iulie 2009
pufi
pufi stapaneste o mare parte din inima mea. si asta pentru ca pufi este cu totul deosebit. el a venit la noi cand era mic mic, si parca era un catel de plus. de la asta i se si trage numele. mie una nu prea mi-a placut, dar pana la urma mama si-a spus cuvantul si pufi i-a ramas. ziceai ca e un pui zulufat, cu blanita toata explodata, un urs-vulpita-catel roscat :). cel mai frumos catel. pufi de mic a fost foarte bland. are ochii atat de dragastosi si privirile lui spun cat o mie de cuvinte. iar cand se uita la tine si te fixeaza, stii ca nu ii poti refuza nimic. mai are si alte priviri... alea cand tu vorbesti cu el si nu are chef sa faca ce ii zici, si atunci se uita in cu totul alta parte, iarasi fix, si parca nici nu te aude, mai are priviri cu coada ochiului, priviri triste, priviri jucause, priviri cersatoare, priviri pline de dragoste, priviri agere, priviri certarete... pe toate i le cunosc.
pufi este cel mai bland catel din lume. se imprieteneste repede cu oamenii, dar sunt si unii pe care ii tine la distanta din prima clipa. e el mic, dar cand latra si isi arata coltii, tot se sperie lumea. in rest, te pupa tot timpul, peste tot. te spala pe picioara (daca esti in fusta sau pantaloni scurti), iti spala pantofii, te spala pe fata, pe maini, chiar si pe par. si poate face asta minute bune, in sir.
pufi a avut de-a lungul timpului mai multi prieteni. primul a fost biju, pisicu care era deja stapan in casa cand a venit pufi. ala il privea sictirit, ca pe un intrus, iar pufi il iubea de nu mai putea. peste tot se plimba dupa el. cand biju a disparut, a suferit si pufi. dupa aceea a fost porculete, si aici a fost vorba de o prietenie reciproca. porculete era cam cat o labuta de-a lu' pufi, dar nu conta... si pe asta il limbocea tot timpul. apoi pufi s-a indragostit de catelusa din curtea vecina... pacat ca ea il insela cu un caine vagabond, iar pufi privea tot prin gard. cred ca a fost perioada cand a fost cel mai nervos. nici nu te lasa sa pui mana pe el de draci ce avea. si porculete si catelusa din vecini au murit intre timp. apoi au venit ceilalti doi porcuti, pe care si acum ii tine mama cu imprumut la ea acasa. si pe astia 2 ii iubeste, dar din pacate ei sunt mai fricosi si nu nu stau de loc sa se joace cu ei. si, bineinteles, sunt cele 7-8 pisici salbatice care nu stiu de unde au aparut la noi in curte. astea sunt rele si salbatice, dar nici nu pleaca de la noi. pufi le alearga si le latra, dar de rele ce sunt sar la bataie si il palmuiesc pe pufi cu labale. il si zgarie cateodata si atunci se aude un chelalait scurt. cateodata ii mananca si mancarea. de asta pufi nu le place. mai putin pe 2 din ele. unul e Mau, care si el mananca bataie de la celelalte pisici, si Pufi il ignora, si mai era un pisic roscat ca Pufi, pe care il iubea. il lasa sa manance de la el din castron, si chiar il pazea de celelalte pisici. cand termina el de mancat, atunci manca si pufi. si stateau amandoi tolaniti la soare... se intelegeau foarte bine. dar a murit si portocaliul.
si pufi era sa moara de 2 ori, dar a fost tare norocos si uite asa a ajuns acum alb pe la bot si cu mustati albe si lungi. o data a fugit din curte si l-a lovit masina. a schiopatat putin, dar si-a revenit. iar a doua oara a bagat botul pe sub gard cand trecea un om cu un lup... pufi viteaz, sa isi apere teritoriul, lupul rau... l-a muscat de gurita si i-a rupt mandibula... a venit pufi in casa cu o bucata de gura atarnata. repede la operatie... l-a cusut, nu putea sa mai manance, ii dadea mama cu siringa... vai de fundul lui. i-a trecut :) bine, a ramas cu semne, si acum coltul de jos e tot timpul la vedere. iti da impresia ca e fioros. :)
si pufi mai e cunoscut pt ceva... simte cand vine ploaia si atunci nu mai stie cum sa faca sa intre in casa, sa se ascunda. pleosteste urechile, baga coada intre picioare si tremura rau de tot. daca tii mana pe el zici ca e un catel pe baterie. nu e chip sa il linistesti. pana nu se opreste ploaia nici el nu se opreste din tremurat.
si pufi miroasa vara a ulei ars, asta pt ca se baga mereu sub masina si se piteste de soare. :) de geaba il speli, ca tot acolo se duce :)
nu mai pot dupa el, si cum ma duc acasa il jughin de nu mai stie de el. stam bot in bot pana plec, si dupa aia imi lipseste atat de tare ca imi vine sa ma duc si sa il fur de acolo. :) ce pot sa ii fac sa nu mai imbatraneasca?
vineri, 3 iulie 2009
in slujba clientului
tot facand calcule, la un moment dat a iesit din invalmaseala o "idee" - daca as cere la leasing o reesalonare pe 3 luni la rata de la masina? solutia ideala pt un buget mai mare de vacanta!
sa nu ne intelegem gresit... eu sunt afona la tot ce inseamna calcule, ecuatii matematice, nu stiu termeni economici, sau daca stiu cum suna nu stiu ce inseamna, exprimarile alea tipic bancare imi dau dureri de cap, asa ca nici nu vreau sa am de-a face cu ele. nu degeaba luam note mici la mate in liceu. nu-mi place si gata. dupa cate se pare, eu am emisfera dreapta mai dezvoltata. m-am resemnat cu situatia. si tata vroia sa dau la ase! :))
revenind, am sunat si eu la leasing sa ii intreb cam ce ar trebui sa fac daca vreau sa cer o reesalonare. "o cerere", a venit raspunsul. "atat? nu trebuie nimic altceva? nu ar trebui sa expun motivele pentru care cer asta?", "daca doriti...". nu-mi venea sa cred! atat de simplu sa fie? ce am facut sa merit norocul? imi faceam probleme ce si cum si uite cum aveam solutia la distanta de un ton de fax!
asa ca pun mana si trimit cererea, urmand ca in 72 de ore sa primesc raspuns. deschid mailul si cand, ce sa vezi... mail de la dl Popa. ma gandesc eu in fractiune de secunda..."hai ca azi chiar am noroc. de abia am dat faxul si ia uite dragutii de ei, mi-au si raspuns. cata eficienta! astia chiar sunt in slujba clientului!". primul semn de intrebare a aparut la vederea atasamentului: anexa 2 si anexa crbxkjfskm secrecy release. ce???? ce secrecy release??? eu? mie? cine? in fine, citesc mailul si ma linistesc oarecum. "trimiteti cerere" (din nou) "expuneti cauzele care au condus la aparitia acestei stari de fapt precum si masurile prin care considerati ca veti depasi situatia de fata ". si documentele mentionate in anexe.
ei acum sa te tii... la anexe... am inlemnit, nu mi-a venit sa cred. cred ca un formular de inscriere in sri e mai putin complicat. tot, tot, tot, toate datele, toate informatiile despre mine, tot ce inseamna act si are trecut numele meu pe undeva, TOTUL trebuia sa trimit. si, bineinteles, nu lipseau exprimarile alea greoaie bancare, pe care nu am niciodata rabdare sa le citesc pana la cap, sau daca am trebuie sa mai recitesc de 2-3 ori, sau alte exprimari care nu stiam pur si simplu ce inseamna.
exemplu:
"Adeverinta de venit detaliata specificand venitul net pe ultimele 12 luni, in cazul salariatilor pentru care nu exista obligatii legale de punere la dispozitia clientului a fisei fiscale de catre angajator ori, dupa caz, obligatii legale de depunere de catre client a documentului fiscal la unitatile Administratiei Financiare"
sau
"Acordul Clientului privind eliberarea de obligaţia secretului bancar în concernul nostru bancar"
ce??? da, ok, risc sa par complet idoata la faza asta, dar asta e. nu pot si gata. se blocheaza emisfera.
eu nu inteleg cum naibii cand am cumparat masina a fost totul simplu, simplu. si de ce vor mai multe acte acum? atunci nu eram un risc? doar de abia ma cunosteau! de ce nu se poate simplu de 2 ori? da, ma rog, stiu toate teoriile, stiu si raspunsurile teoretice, si pe cele reale.
daca au vrut sa ma sperie, au reusit. in sensul ca prefer sa nu ma complic. ar fi fost un ajutor, dar nu era ceva vital, asa ca la ce atata bataie de cap? totusi un raspuns as putea sa ii dau dl. Popa la mail sa ii multumesc pentru eforturile depuse in slujba clientului.
sa nu ne intelegem gresit... eu sunt afona la tot ce inseamna calcule, ecuatii matematice, nu stiu termeni economici, sau daca stiu cum suna nu stiu ce inseamna, exprimarile alea tipic bancare imi dau dureri de cap, asa ca nici nu vreau sa am de-a face cu ele. nu degeaba luam note mici la mate in liceu. nu-mi place si gata. dupa cate se pare, eu am emisfera dreapta mai dezvoltata. m-am resemnat cu situatia. si tata vroia sa dau la ase! :))
revenind, am sunat si eu la leasing sa ii intreb cam ce ar trebui sa fac daca vreau sa cer o reesalonare. "o cerere", a venit raspunsul. "atat? nu trebuie nimic altceva? nu ar trebui sa expun motivele pentru care cer asta?", "daca doriti...". nu-mi venea sa cred! atat de simplu sa fie? ce am facut sa merit norocul? imi faceam probleme ce si cum si uite cum aveam solutia la distanta de un ton de fax!
asa ca pun mana si trimit cererea, urmand ca in 72 de ore sa primesc raspuns. deschid mailul si cand, ce sa vezi... mail de la dl Popa. ma gandesc eu in fractiune de secunda..."hai ca azi chiar am noroc. de abia am dat faxul si ia uite dragutii de ei, mi-au si raspuns. cata eficienta! astia chiar sunt in slujba clientului!". primul semn de intrebare a aparut la vederea atasamentului: anexa 2 si anexa crbxkjfskm secrecy release. ce???? ce secrecy release??? eu? mie? cine? in fine, citesc mailul si ma linistesc oarecum. "trimiteti cerere" (din nou) "expuneti cauzele care au condus la aparitia acestei stari de fapt precum si masurile prin care considerati ca veti depasi situatia de fata ". si documentele mentionate in anexe.
ei acum sa te tii... la anexe... am inlemnit, nu mi-a venit sa cred. cred ca un formular de inscriere in sri e mai putin complicat. tot, tot, tot, toate datele, toate informatiile despre mine, tot ce inseamna act si are trecut numele meu pe undeva, TOTUL trebuia sa trimit. si, bineinteles, nu lipseau exprimarile alea greoaie bancare, pe care nu am niciodata rabdare sa le citesc pana la cap, sau daca am trebuie sa mai recitesc de 2-3 ori, sau alte exprimari care nu stiam pur si simplu ce inseamna.
exemplu:
"Adeverinta de venit detaliata specificand venitul net pe ultimele 12 luni, in cazul salariatilor pentru care nu exista obligatii legale de punere la dispozitia clientului a fisei fiscale de catre angajator ori, dupa caz, obligatii legale de depunere de catre client a documentului fiscal la unitatile Administratiei Financiare"
sau
"Acordul Clientului privind eliberarea de obligaţia secretului bancar în concernul nostru bancar"
ce??? da, ok, risc sa par complet idoata la faza asta, dar asta e. nu pot si gata. se blocheaza emisfera.
eu nu inteleg cum naibii cand am cumparat masina a fost totul simplu, simplu. si de ce vor mai multe acte acum? atunci nu eram un risc? doar de abia ma cunosteau! de ce nu se poate simplu de 2 ori? da, ma rog, stiu toate teoriile, stiu si raspunsurile teoretice, si pe cele reale.
daca au vrut sa ma sperie, au reusit. in sensul ca prefer sa nu ma complic. ar fi fost un ajutor, dar nu era ceva vital, asa ca la ce atata bataie de cap? totusi un raspuns as putea sa ii dau dl. Popa la mail sa ii multumesc pentru eforturile depuse in slujba clientului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)