si asa era sa ma nasc in masina, de nu a mai stiut saracu' tata cum sa ajunga mai repede inapoi in oras :) cred ca de asta imi place atat de mult. si nici macar nu conteaza ce si cum... cateodata am chef sa plec eu singura, sa conduc mult, altadata prefer locul din dreapta... sa ma descalt, sa ma sui cu picioarele pe bord sau sa stau crucis, si cu ochii fixati pe geam. de multe ori cand plec undeva ma entuziasmeaza mai mult ideea de drum decat destinatia in sine. uneori am chef sa rad si sa vorbesc mult, dar sunt si dati in care daca tac, inseamna ca asa vreau eu, sa nu scot un sunet, sa nu fiu atenta decat la drum, cu mintea plina de orice ganduri vreau eu. si atunci trebuie sa fiu lasata in pace, sa nu mi se vorbeasca. poate fi dimineata devreme, cand toate par proaspete, poate fi dupamiaza, dar sa nu ma lesine caldura, insa cel mai bine e cand apune soarele. imi place la nebunie lumina de apus, natura, satele si drumul in lumina asta. iar cand deja se insereaza, e deja altceva!
si la fel de mult am chef sa merg cu trenul. tin minte ca la un moment dat, cand eram mica, atata ce am plans ca eu vreau sa merg cu trenul incat pana la urma, numai sa scape de gura mea, maita mea a preferat sa se imbrace si sa ma duca la o plimbare cu trenul. nu am mers mult... o statie :) dar a fost suficient. imi placea sa astept trenul care ma va duce dupa aia mai departe. mereu imi era frica ca va pleca si eu nu o sa apuc sa ma sui, iar cand in sfarsit urcam si se punea in miscare, eram cea mai fericita! imi place zgomotul rotilor pe sine, imi place leganatul, imi place suieratul trenului si derularea imaginilor pe geam. in liceu mergeam cu trenul la mare, in facultate mergeam cu trenul numai sa ma intalnesc cu el. in iarna am facut un drum lung cu trenul, pana in alta tara. si cat o sa pot eu sa ma plimb de colo, colo, mereu o sa gasesc o cale sa mai ma duc si cu trenul.
nu stiu unde tot vreau eu sa ajung si de ce simt drumurile ca o parte din mine. dar pe cat imi place mie sa fiu in mijlocul iuresului de oameni, pe atat simt nevoia sa ma duca un drum departe de ei din cand in cand. si daca iuresul ma calmeaza, drumurile ma incinta!
pai cred ca de aceea s-au si facut. romanii, lasand la o parte motivele de ordin comercial, am facut drumurile ca sa poata merge cat mai departe, sa poata cucerii. apoi daca nu puteau sa ii omoare pe aia pe care ii gaseau pe drum, macar sa faca vreun troc cu ei, sa iasa ceva daca tot au batut atat drum.
RăspundețiȘtergerecu masina, da, mai mult drumul decat destinatia.
cu trenul mai mult destinatia decat drumul. nu pot sa ma opresc unde vreu, nu pot sa am compania pe care mi-o doresc(sau nu) si mai ales nu pot merge mai repede sau mai incet daca vreau sa fac asta.
sper ca intre scrierea acestui post de catre tine si commentul acesta al meu, ai apucat sa faci un drum via car or train catre o destinatie.
am apucat sa fac, via car, cum spui tu. nu chiar intre postarea mea si commentul tau, dar cred ca imediat dupa. foarte racoritor, ce pot sa spun... :)
RăspundețiȘtergere